VSEVOLOD LEBEDEV: ÎN IAKA ESTE VORBA DESPRE COLABORARE ŞI CONSENS ÎNTRE OAMENI

vsevolod lebedev, ak masters, ashihara, ashihara karate, letonia, iaka, international association of karate ashiharakyokai
Foto: Vsevolod Lebedev

Vsevolod Lebedev este „branch” pentru Letonia în cadrul organizaţiei International Association of Karate Ashiharakyokai (IAKA). A început să practice karate în anul 2008, încheindu-şi cariera de sportiv în 2016. În perioada aceasta a fost membru NIKO (New International Karate Organization) şi Josui-Karate. A participat de cinci ori (în perioada 2011-2015) la campionatul internaţional Sabaki Challenge Spirit (din Danemarca). De asemenea, a câştigat competiţii europene şi euro-asiatice (din Letonia şi Turcia) şi numeroase concursuri locale de Kyokushin, Ashihara-Karate şi Josui-Karate. În 2010, şi-a deschis propriul „dojo”, având în componenţă în prezent aproximativ 50 de sportivi.
„L-am cunoscut pe shihan Yuri Egorov (pentru interviu, click aici) la cea de-a XVIII-a ediţie a Sabaki Challenge Spirit, în 2012. La acel moment nu aveam de gând să schimbăm organizaţia de care aparţineam, deoarece în anul anterior părăsisem NIKO şi ne alăturasem asociaţiei Josui-Karate. Nu pot explica de ce s-au făcut toate aceste schimbări atunci, dar un lucru este cert: toţi sportivii noştri l-au urmat pe antrenor. Aceasta dovedeşte încă o dată că oamenii nu urmează o organizaţie specifică, ci o persoană anume. Ulterior au existat neînţelegeri între mine şi shihan în legătură cu filosofia generală a organizaţiei, iar în luna ianuarie 2017 am părăsit Josui-Karate. Ulterior l-am contactat pe shihan Yuri Egorov (din Rusia), care mi-a susţinut viziunea în ceea ce priveşte artele marţiale şi, astfel, am decis să colaborez cu el. În tabăra de iarnă din anul trecut, organizată în oraşul Saint Petersburg, am primit titlul de „Branch Chief” al IAKA pentru Letonia”, a declarat Vsevolod Lebedev.

ASHIHARA-KARATE ȘI METODA UNICĂ SABAKI
Mișcarea letonă de Ashihara-Karate întâmpină aceleași probleme ca în multe alte țări, și anume lipsa susținerii statului și aspectul financiar, aceasta aflându-se în competiție cu boxul, kickboxing-ul, K-1 și alte sporturi olimpice de contact. „Filosofia mea despre karate include constanta îmbunătățire și cunoaștere a propriei persoane. Aceasta presupune studiul tuturor aspectelor altor stiluri de arte marțiale, ci nu numai Ashihara-Karate (protejarea păcii în lume prin intermediul prieteniei și colaborarea diverselor cluburi sportive indiferent de ramura cărora aparțin, aderarea la o ierarhizare strictă și disciplină în sălile de antrenament, respectarea adversarului în competiții, dăruirea pentru ceea ce faci). Din punct de vedere tehnic, pot spune că dacă ai învățat procedeele generale din Ashihara-Karate, atunci poți încerca orice alt sport sau artă marțială, iar în scurt timp vei ajunge printre cei mai buni. Avantajul principal al stilului Ashihara-Karate constă în metoda unică Sabaki, în care luptătorul se retrage din ofensivă, permitându-i să-și folosească aptitudinile în momentul în care adversarul se așteaptă cel mai puțin”, a adăugat Vsevolod Lebedev.

NOI REGULI PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA ASHIHARA-KARATE
Reprezentantul IAKA nu vede perspective de dezvoltare a mișcării Ashihara-Karate la nivel mondial, deoarece „în prezent sunt multe organizații, iar majoritatea au abordări diferite referitor la aspectele financiare și principiile generale, ceea ce le împiedică să se unească. Referitor la dezvoltarea IAKA, aceasta depinde de modalitatea de colaborare dintre oameni și de consensul general, iar eu sunt bucuros că avem o relație bună cu shihan Yuri Egorov. Din punctul meu de vedere, stilul Ashihara-Karate poate fi îmbunătățit prin intermediul unor noi reguli de luptă care să includă toate metodele posibile de lovire și lucru cu partener. De exemplu, în Letonia, copiii practică karate până în jurul vârstei de 14 ani; fiindcă doresc să-și perfecționeze tehnicile de lovire, cel mai adesea ei afișează dezamăgire că în Ashihara-Karate nu se lovește cu pumnul la față. Tocmai de aceea consider că ar trebui să oferim practicanților posibilități mai extinse în limitele tradiționale ale kihon, ido, kata și bunkai”. Suplimentar, Vsevolod Lebedev afirmă că toate persoanele sunt diferite, iar cel mai important este să te regăsești în această viață, să-ți accepți personalitatea și să-ți amintești că te afli pe această planetă pentru a învăța și a face lumea mai bună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *