RAUL RUCĂREAN: „CONȘTIENTIZĂM IMPORTANȚA DEZVOLTĂRII CONTINUE ȘI «ÎMBRĂȚIȘĂM» IDEILE NOI. A AVEA MINTEA DESCHISĂ TE AJUTĂ SĂ REALIZEZI CĂ ÎNTOTDEAUNA AI CEVA NOU DE ÎNVĂȚAT”

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, arte martiale, sport, raul rucarean, tsg, tsu shin gen
Foto: Raul Rucărean

Raul Rucărean este una din persoanele care a fost alături de blogul AK MASTERS încă de la început, ajutându-mă anul trecut să public un interviu cu soke David C. Cook (10 dan), fondatorul organizației mondiale Tsu Shin Gen International Budo Association (TSG) – click aici! În anul 1999, el a deschis trei săli în România (două în Brașov și una în Sighișoara), dar în 2002 a plecat din țară și, astfel, munca lui în domeniul Ashihara-Karate s-a încheiat. În 2005, s-a stabilit în Marea Britanie, iar în prezent ocupă funcția de „Country Representative” pentru TSG Combat Karate, aflându-se în această structură din 2012.

Continue Reading

A LEADER CAN BE ONE PERSON OR AN ASSOCIATION BETWEEN PEOPLE. WHAT’S BETTER?

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, ashihara-karate, sport, martial arts, full-contact, niko, aiko, aki, iaka, tsg, yuri egorov, leader, dave jonkers, ashihara organization, organization, organizations, ashihara organizations, ashihara karate organization, ashihara karate organizations
Foto: Pixabay

I’ve collaborated until now with five international organizations: NIKO (New International Karate Organization), AIKO (Ashihara International Karate Organization), AKI (Ashihara Karate International), TSU (Tsu Shin Gen International Budo Association), and IAKA (International Association of Karate Ashiharakyokai). From the management point of view, the first four have a leader (namely “Kancho”, “Shihan”, “Kaicho” or “Soke”), and a technical committee decides on the latter. But which form of organization is better?

Pentru varianta în limba română, click aici!

Continue Reading

UN LIDER POATE FI UN OM SAU O ASOCIERE ÎNTRE OAMENI. CE ALEGEM?

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, ashihara-karate, sport, arte marțiale, full-contact, niko, aiko, aki, iaka, tsg, yuri egorov, lider
Foto: Pixabay

Până în prezent, colaborările mele editoriale au avut ca protagoniste cinci structuri internaționale: NIKO (New International Karate Organization), AIKO (Ashihara International Karate Organisation), AKI (Ashihara Karate International), TSG (Tsu Shin Gen International Budo Association) și IAKA (International Association of Karate Ashiharakyokai). Din punct de vedere al managementului, primele patru sunt conduse de un lider (având titulatura de „kancho”, „shihan”, „kaicho” sau „soke”), iar un comitet tehnic ia deciziile în cazul ultimei. Dar care formă de organizare este mai bună?

Continue Reading

DAVID COOK: ALWAYS QUESTION THE LOGIC OF WHAT YOU ARE BEING TAUGHT AND ENJOY YOUR TRAINING

ak masters, david cook, ashihara karate, tsu shin gen, karate, full contact, martial arts
Foto: David C. Cook

The Tsu Shin Gen International Budo Association (TSG) is a non-political martial art association in which members from various countries can exchange ideas and experience for the benefit of all. The organization is teaching five systems: TSG-Combat Karate, TSG-Mix Fight, TSG-Kyokushin Karate, TSG-Ashihara International Karate and TSG-Grappling. Although being a small organization, TSG has branches in Sweden, Russia, Ukraine, Poland, United Kingdom, Sri Lanka, India and Chile. To tell more about this association, AK MASTERS blog interviewed Soke David C. Cook, 10th Dan. He has over 40 years experience of teaching Kyokushin Karate, Ashihara-Karate, Ashihara International Karate and, more recently, his own TSG-Combat Karate and TSG-Mix Fight styles. During this time, he has studied in Japan and other countries under various karate and grappling masters. He also spent some time studying the Wing Chun style of Kung Fu at the Chinese Legation, in London, in the early 1970.

Pentru varianta în limba română, click aici!

Continue Reading

DAVID COOK: ÎNTOTDEAUNA PUNE LA ÎNDOIALĂ LOGICA LUCRURILOR ÎNVĂȚATE ȘI BUCURĂ-TE DE ANTRENAMENTE

ak masters, david cook, ashihara karate, tsu shin gen, karate, full contact, martial arts
Foto: David C. Cook

Tsu Shin Gen International Budo Association (TSG) este o asociație non-politică de arte marțiale, în interiorul căreia membrii din diverse state pun în comun idei pentru beneficiul tuturor. Organizația învață cinci sisteme: TSG-Combat Karate, TSG-Mix Fight, TSG-Kyokushin Karate, TSG-Ashihara International Karate și TSG-Grappling. Deși nu foarte dezvoltată, TSG colaborează cu „branch”-i din Suedia, Rusia, Ucraina, Polonia, Marea Britanie, Sri Lanka, India și Chile. Pentru a ne spune mai multe despre această asociație sportivă, blogul AK MASTERS l-a intervievat pe Soke David C. Cook, 10 dan. Acesta deține o experiență de peste 40 de ani în predarea Kyokushin Karate, Ashihara-Karate, Ashihara International Karate și, mai apoi, a propriilor stiluri, TSG-Combat Karate și TSG-Mix Fight. În toată această perioadă, el a studiat în Japonia și în alte țări sub îndrumarea unor maeștri importanți din lumea artelor marțiale.

Continue Reading