DINCOLO DE TATAMI – DANIELA VÎRZA: „IUBESC ASHIHARA-KARATE, FACE PARTE DIN MINE ȘI MĂ RAPORTEZ LA ACEST STIL DE ARTE MARȚIALE CA LA O FAMILIE, DEOARECE REPREZINTĂ MAI BINE DE JUMĂTATE DIN VIAȚA MEA”

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, ashihara-karate, daniela virza, daniela vîrza, sport, arte martiale, arte marțiale, full contact, full-contact, dincolo de tatami

Daniela Vîrza este una din cele mai reprezentative personalități ale mișcării Ashihara-Karate din România și, din punctul meu de vedere, cel mai bun practicant pe care l-a avut clubul de arte marțiale Impression. O sportivă completă, campioană mondială în toate probele de concurs existente (kata și kumite), maestră emerită și posesoarea centurii negre, gradul 1 Dan NIKO. De asemenea, este absolventă a Centrului Naţional de Formare și Perfecţionare a Antrenorilor, iar în prezent își desfășoară activitatea în cadrul World Class, în calitate de PT (Personal Trainer). Un interviu pe care l-am așteptat de mai bine de jumătate de an…

Continue Reading

DINCOLO DE TATAMI – MIHAI VĂTAFU: „PUN SUFLET ÎN ASHIHARA-KARATE! MĂ BUCURĂ FAPTUL CĂ OAMENII SE DEZVOLTĂ ȘI DATORITĂ SISTEMULUI PE CARE-L UTILIZEZ”

Mi-am încheiat vizita în municipiul Pitești purtând o discuție cu sensei Mihai Vătafu, cel care a reprezentat punctul de început în carierele sportive ale tuturor celorlalți trei interlocutori ai mei (Iulian Paraschiv aici, Tiberiu Tănase aici și Florin Neacșu aici). Are calitatea de „branch chief”, este fondator al clubului Ashihara Karate Pitești și posesor al centurii negre 2 Dan NIKO. Împreună cu Mihai și Silviu Sandu, am câștigat, în anul 2001, prima ediție a Campionatului Național de Kata Sincron (Sala Polivalentă, București), exersând numai de trei ori înainte de a păși pe suprafața de concurs. „Cred că de atunci nu s-a mai luat o notă atât de mare la această probă. Am avut multă «inimă»…”, își amintește cu bucurie antrenorul român.

Continue Reading

LETTER TO NIKO

Dear NIKO,

I stepped out for the first time in an Ashihara-Karate dojo on a Saturday of April 1995, in Bucharest. Then I was almost 11 years old. I found out about this martial arts style due to a flyer received from sensei Petrică Bulmagă. We were many in that group at the beginning. Over a hundred! I wanted, like any other child, to be like Bruce Lee and do his techniques by jumping. If you had asked what Ashihara-Karate was, almost everyone would have said that it was something like Kyokushin, a full-contact style. You see, at that time we didn’t have your identity.

Pentru varianta în limba română, click aici!

Continue Reading

SCRISOARE CĂTRE NIKO

Dragă NIKO,

Am pășit întâia oară într-o sală de Ashihara-Karate într-o zi de sâmbătă a lunii aprilie 1995, la Colegiul Național Matei Basarab (din București). Atunci aveam aproape 11 ani. Am aflat despre acest stil de arte marțiale datorită unui fluturaș primit de la sensei Petrică Bulmagă. Eram mulți în grupa aceea la început. Peste o sută! Îmi doream și eu, ca orice alt copil, să fiu ca Bruce Lee. Îmi doream să fac tehnicile lui prin săritură. Dacă întrebai ce e Ashihara-Karate, aproape toți spuneau că derivă din Kyokushin, un stil full-contact. Vezi tu, pe vremea aceea nu aveai o identitate proprie în percepția noastră.

Continue Reading