DINCOLO DE TATAMI – CASIANA GORNEANU: „NU MĂ POT IMAGINA FĂRĂ ASHIHARA-KARATE. NU POȚI ȘTI CE-ȚI OFERĂ VIAȚA, DE ACEEA TREBUIE SĂ AI CAPACITATEA DE A FACE FAȚĂ PROVOCĂRILOR. MAI ALES DACĂ EȘTI FATĂ!”

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, casiana gorneanu, carpathian eagles, full-contact, sport
Foto: Facebook Casiana Gorneanu

Primul interviu din anul acesta pe formatul „Dincolo de tatami” este cu Casiana Gorneanu, o sportivă completă, multiplă campioană mondială și națională, centură neagră 1 Dan NIKO și – din punctul meu de vedere – cel mai promițător tânăr arbitru pe care mișcarea Ashihara-Karate din România îl are în prezent. Este originară din Oltenița, dar „adoptată” de municipiul Brașov, unde a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane din cadrul Universității Transilvania, specializarea kinetoterapie. „De când eram copil mi-am dorit să mă mut la munte. Am fost admisă și la București, dar când a trebuit să aleg, n-am șovăit. Cu tata am dus o lungă muncă de lămurire, dar pentru dezvoltarea mea a fost foarte important să fac pasul acesta”, a declarat interlocutoarea mea.

Continue Reading

DINCOLO DE TATAMI – MIHAI VĂTAFU: „PUN SUFLET ÎN ASHIHARA-KARATE! MĂ BUCURĂ FAPTUL CĂ OAMENII SE DEZVOLTĂ ȘI DATORITĂ SISTEMULUI PE CARE-L UTILIZEZ”

Mi-am încheiat vizita în municipiul Pitești purtând o discuție cu sensei Mihai Vătafu, cel care a reprezentat punctul de început în carierele sportive ale tuturor celorlalți trei interlocutori ai mei (Iulian Paraschiv aici, Tiberiu Tănase aici și Florin Neacșu aici). Are calitatea de „branch chief”, este fondator al clubului Ashihara Karate Pitești și posesor al centurii negre 2 Dan NIKO. Împreună cu Mihai și Silviu Sandu, am câștigat, în anul 2001, prima ediție a Campionatului Național de Kata Sincron (Sala Polivalentă, București), exersând numai de trei ori înainte de a păși pe suprafața de concurs. „Cred că de atunci nu s-a mai luat o notă atât de mare la această probă. Am avut multă «inimă»…”, își amintește cu bucurie antrenorul român.

Continue Reading

DINCOLO DE TATAMI – TIBERIU TĂNASE: „CU CÂT EȘTI MAI IMPORTANT DIN PUNCT DE VEDERE IERARHIC, CU ATÂT TREBUIE SĂ AI MAI MULTĂ GRIJĂ DE CEILALȚI, RENUNȚÂND COMPLET LA ORGOLIU”

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, dincolo de tatami, arte martiale, full-contact, tiberiu tanase, tibi dojo, sport
Foto: Facebook Tiberiu Tănase

Am plecat de la întâlnirea cu Iulian Paraschiv (click aici) și m-am îndreptat spre centrul municipiului Pitești pentru a mă întâlni cu prof. antr. Tiberiu Tănase, centură neagră 1 Dan NIKO, licențiat al Facultății de Educație Fizică și Sport și al Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor și absolvent de master în domeniul sportului competițional. Începuturile lui au fost legate de Enshin-Karate, practicând un an sub îndrumarea lui Cornel Manole, ulterior intrând în contact cu stilul de arte marțiale Ashihara-Karate. Din 2002, la vârsta de 19 ani, și-a deschis propria sală, sub îndrumarea lui Petrică Bulmagă și aparținând de clubul Impression.

Continue Reading

CUM FACI O SALATĂ DE BOEUF CU INGREDIENTE ASHIHARA-KARATE? FORȚEZI INTRODUCEREA UNUI NOU REGULAMENT COMPETIȚIONAL

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, arte martiale, salata de boeuf, full-contact, niko, new international karate organization, regulament, campionat mondial
Foto: Pixabay

S-a încheiat a VI-a ediția a Campionatului Mondial NIKO Ashihara-Karate. Din păcate, o manifestare sportivă greu accesibilă pasionaților din România și foarte „săracă” în transmisii live (de calitate) sau materiale video. Înainte de toate, felicit delegația țării noastre pentru clasarea pe locul al doilea în clasamentul pe națiuni (performanță care a depășit așteptările optimiste de dinainte de începerea competiției ale lui Petrică Bulmagă, președinte al departamentului Ashihara-Karate din cadrul Federației Române de Arte Marțiale, după cum a declarat aici) și, în special, pe sportivii noștri pentru efortul depus pentru a fi prezenți în Kazakhstan. În cele ce urmează, mă voi concentra pe varianta de kumite „new style”, atât cât am putut trage concluzii având în vedere circumstanțele mai sus menționate.

Continue Reading

PETRICĂ BULMAGĂ: „LA CONCEPEREA UNUI REGULAMENT COMPETIȚIONAL TREBUIE PUS ACCENT PE SIGURANȚA SPORTIVULUI. NU TREBUIE SĂ TINDEM SPRE SHOW-URILE MEDIA, CI MAI DEGRABA SĂ NE ASIGURĂM CĂ NIMENI NU PĂȚEȘTE NIMIC!”

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, arte martiale, sport, full-contact, petrica bulmaga
Foto: Petrică Bulmagă

Sensei Petrică Bulmagă, centură neagră 3 Dan NIKO (New International Karate Organization) și fondatorul Clubului de Arte Marțiale Impression (din București), este unul din veteranii stilului Ashihara-Karate, în România, și probabil persoana cu cea mai mare notorietate în structurile organizaționale naționale. Ne întâlnim cu el de fiecare dată în cadrul campionatelor și, de cele mai multe ori, susține discursurile de la începutul acestora. Nu cred că există practicant care să nu-l recunoască. Așadar, în cele ce urmează, vă prezint un interviu cu directorul departamentului Ashihara-Karate din cadrul Federației Române de Arte Marțiale (FRAM), în care am abordat o mulțime de subiecte de actualitate pentru stilul pe care-l practicăm.

Continue Reading