DINCOLO DE TATAMI – TEAM IMPRESSION: „NE-AM DEMONSTRAT VALOAREA ATÂT ÎN 2017, LA NAȚIONAL, CÂT ȘI ÎN 2018, LA MONDIAL. NE PARE RĂU CĂ, UNEORI, ANTRENORII NE DESCONSIDERĂ”

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, ashihara-karate, sport, campion, campioni, club impression, impression, dincolo de tatami, gabriela monu, kata, kata sincron, kata echipe, lot national, lot național, niko, new international karate organization, performanta, performanță, tiberiu popa, luiza bulmaga, luiza bulmagă

M-am întâlnit, recent, cu Tiberiu Popa (1 kyu), Gabriela Monu (1 kyu) și Luiza Bulmagă (2 kyu), membri componenți ai echipei de kata sincron, care a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial NIKO Ashihara-Karate, din Kazakhstan (2018). Dintre subiectele pe care le-am discutat:
• Cumpătare și prieteni datorită Ashihara-Karate;
• Motivație obținută ca urmare a unui eșec;
• Factorul surpriză oferit de Ashihara-Karate;
• Outsideri, dar campioni;
• Gestionarea emoțiilor și aspectul psihologic;
• Adaptare la regulamentele competiționale;
• Recunoscători chiar și pentru 5 lei;
• Impresii despre antrenori.

Continue Reading

CUM NE HIDRATĂM CORESPUNZĂTOR ÎN TIMPUL EFORTULUI FIZIC. EXPLICAȚII, SFATURI ȘI EXEMPLE PRACTICE

ak masters, sport, karate, lifestyle, alimentatie, alimentație, nutritie, nutriție, hidratare, apa, apă, energie, metabolism, stil de viata, stil de viață, performanta, performanță, sanatate, sănătate
Foto: pixabay.com

Recent, am făcut un antrenament cu un prieten și, la final, am observat că abia se atinsese de sticla cu apă pe care o avea. I-am atras atenția referitor la faptul că nu se hidratează corespunzător în timpul activităților fizice, el replicând că nu-i place să bea multe lichide din cauză că „îl îngreună”. Nu este primul caz pe care l-am întâlnit în activitatea mea de sportiv de performanță; aș putea spune chiar că este o practică destul de frecventă. În cele ce urmează, voi explica ce presupune hidratarea, de ce este importantă și cum ar trebui făcută corespunzător. Nu de alta, dar la naștere suntem cam 75% apă, deși – odată cu îmbătrânirea – procentul ajunge în jurul valorii de 50% (destul de mult).

Continue Reading

POȚI SLĂBI MÂNCÂND CHIAR ȘI FAST FOOD. CUM? „REȚETA” MEA!

ak masters, lifestyle, nutritie, nutriție, alimentatie, alimentație, sport, calorii, consum caloric, dieta, dietă, fast food, fast-food, stil de viata, stil de viață, rata metabolica, rată metabolică, metabolsim
Foto: pixabay.com

Nu sunt nutriționist și nici nu consider a fi o activitate profesională importantă decât în anumite situații: în sportul de înaltă performanță și în medicină. În schimb, pentru activitatea cotidiană a omului, nu sunt necesare cursuri de specialitate, ci doar disponibilitate și interes pentru a căuta informații, a experimenta și a adapta în funcție de preferințele individuale. Eu, spre exemplu, am luat o pauză de la activitatea fizică de orice fel din luna aprilie a.c., mi-am satisfăcut orice capriciu culinar și am reușit să-mi păstrez greutatea. Cum am reușit?

Continue Reading

DINCOLO DE TATAMI – CRISTIAN SIMA ȘI ALEXA POSTELNICU: „NE INTERESEAZĂ MAI DEGRABĂ DRUMUL DECÂT DESTINAȚIA. PRACTICĂM ÎN CONTINUARE CU PLĂCERE ASHIHARA-KARATE DATORITĂ LUI SENSEI RADU ZINCĂ, CARE ÎNTOTDEAUNA NE-A MOTIVAT.”

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, sport, arte martiale, arte marțiale, full contact, full-contact, alexa postelnicu, campion, cristian sima, shin dojo, shin-dojo, romania, dincolo de tatami, interviu

Cristian Sima și Alexa Postelnicu, sportivi legitimați la clubul Shin-Dojo (antrenor: sensei Radu Zincă), sunt două persoane ce au susținut activitatea AK MASTERS încă de la înființare. Recent, am avut o discuție cu ei despre Ashihara-Karate, pentru mine experiența fiind una cu adevărat intensă, deoarece amândoi au emanat multă emoție și sinceritate. Altfel spus, deși niciunul nu neglijează aspectul competițional, totuși nu-l consideră cel mai important, iar aceasta mă bucură, fiindcă vine în completarea multor lucruri pe care le-am susținut în activitatea mea editorială, iar datorită acestei abordări, au o șansă ca, la intersecția dintre a mai practica sau nu Ashihara-Karate, să ia decizia în favoarea stilului de arte marțiale. În cele ce urmează îi vom cunoaște în detaliu!

Continue Reading

SCUBA DIVING: ANTRENAMENT COMPLET LA FIECARE SCUFUNDARE, CU ACCENT PE MUȘCHII STABILIZATORI, CEI MAI PUȚIN SOLICITAȚI ÎN ACTIVITĂȚILE FIZICE OBIȘNUITE

ak masters, scuba diving, inot, scufundare, antrenament, nutritie, nutriție, înot, bogdan lavrente, cardio, musculatura, musculatură, muschi, mușchi, antrenamente, scafandru, padi open water diver,
Foto: pixabay.com

Eu sunt o persoană care, din punct de vedere sportiv, se plictisește destul de repede. Trebuie neapărat să combin ori să alternez și tocmai acesta este motivul pentru care îmi stârnesc interes diverse activități fizice, chiar dacă n-am experiență în practicarea lor. În afară de Ashihara-Karate, am alergat în mod organizat când mi s-a oferit ocazia (un semimaraton și un experiment făcut în Parcul Tineretului aici), am testat antrenamentele făcute acasă (aici și aici), bineînțeles fitness cât cuprinde (aici, aici și câteva HIIT pentru a scăpa de rutina divizată: aici și aici) etc. În acest peisaj recreațional, mi-am propus cândva să observ pe mine însumi efectele înotului în ceea ce privește compoziția corporală și frecvența cardiacă, însă de curând mi s-a oferit ocazia de a acumula câteva informații în legătură cu modalitatea în care se comportă organismul uman nu deasupra apei, ci în adâncuri, prin intermediul „scuba diving”.

Continue Reading