DINCOLO DE TATAMI – FLORIN NEACȘU: „NE DORIM O FEDERAȚIE NAȚIONALĂ AIKO, SHIHAN DAVE JONKERS PUNÂND BAZELE UNEI STRUCTURI INTERNAȚIONALE SPECIFICE PRIN INTERMEDIUL CĂREIA NE VA SUSȚINE DEMERSUL”

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, aiko, dincolo de tatami, full-contact, sport, ashihara international karate organisation
Foto: Florin Neacșu

Maratonul meu editorial în municipiul Pitești a continuat cu sensei Florin Neacșu (după Iulian Paraschiv aici și Tiberiu Tănase aici), un „branch chief” aparte în întregul „peisaj” Ashihara-Karate, din România, deoarece face parte din Ashihara International Karate Organisation (AIKO); metaforic vorbind, constituie puțină „culoare” în întregul peisaj New International Karate Organization (NIKO). Fondator al Clubului Sportiv FDJ, posesor al centurii negre 2 Dan și absolvent al Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, instructorul își desfășoară activitatea în trei localități din județul Argeș: Pitești, Mioveni și Bascov.

Continue Reading

DINCOLO DE TATAMI – FLAVIUS PREDOI: „UN PRACTICANT DE ASHIHARA-KARATE TRECE MAI UȘOR PESTE DIFICULTĂȚILE DIN VIAȚĂ, DEOARECE DUREREA FIZICĂ ÎNTĂREȘTE CORPUL, IAR RUTINA ANTRENAMETELOR, MINTEA”

ak masters, flavius predoi, ashihara, karate, arte martiale, full-contact, fitness, nutritie, alimentatie, hometraining.tv, sport, decathlon, world class

Flavius Predoi a încercat multe discipline ale sporturilor de contact: Ashihara-Karate (centură neagră 2 Dan NIKO și campion mondial în Serbia 2012), Kickboxing și MMA. Este absolvent al Facultăților de Educație Fizică și Sport (Universitatea Transilvania) și Psihologie (SNSPA), precum și al Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, deținând totodată atestări în kinetoterapie și nutriție. De asemenea, timp de trei ani a fost antrenor personal (PT) în cadrul World Class România, iar în prezent activitatea și-o desfășoară pe platforma de fitness online HomeTraining.Tv.

Continue Reading

DINCOLO DE TATAMI – ADRIAN VLĂSCEANU: „PRIN NOUL REGULAMENT COMPETIȚIONAL S-A ACOPERIT GOLULUI LIPSEI LOVITURILOR DE PUMN LA CAP, DAR CUM PREGĂTIM SPORTIVII PENTRU A FI COMPETITIVI?”

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, adrian vlasceanu, arte martiale, full-contact, tatami

M-am întâlnit cu Adrian Vlăsceanu la un centru wellness din apropierea Capitalei. De-a lungul timpului, conversațiile purtate cu el au luat de multe ori forme conceptuale. Mă așteptam și de această dată să fie la fel, mai ales că nu ne mai văzusem de o lungă perioadă de timp. El este una din persoanele care a susținut blogul acesta și a luat cunoștință de toate piedicile pe care le-a avut de la început și până în prezent. Dar cine este Adrian Vlăsceanu? Este din Oltenița, practică Ashihara-Karate din anul 2001, fiind posesorul centurii negre (gradul 1 Dan NIKO) și multiplu campion mondial și național, evidențiindu-se în special în probele de kata, tehnica fiind unul din punctele lui forte, după cum chiar el însuși susține. Așadar, am discutat cu fostul component al lotului național despre sport, nutriție, competiții, lideri, pasiuni, planuri de viitor, generații trecute și prezente, toate acestea având drept punct de legătură lumea artelor marțiale.

Continue Reading

RUSLAN SHOGENOV: I WANT THE FIRST PLACE IN KAZAKHSTAN AND THE BEST FIGHTER TROPHY

Foto: Facebook Ruslan Shogenov

My first contact with Ruslan Shogenov took place at the 2012 World Championship in Serbia. I was in the heating area waiting for the finals to start broadcasting, and with my team (with Daniela Vîrză instead of Laurenţiu Iliescu) was to open the gala with a synchronous kata, being in the position of world champions for the second consecutive time (click here for video). Then, the Russian athlete hobbled, and Adrian Vlăsceanu asked if he was going to fight, and he answered yes, being somehow surprised not by the question, but rather by the option to abandon that match. Ruslan Shogenov, one of the world’s best Ashihara-Karate practitioners, a multiple champion, tells us about a small part of his world.

Pentru varianta în limba română, click aici!

Continue Reading

RUSLAN SHOGENOV: VREAU LOCUL ÎNTÂI ÎN KAZAKHSTAN ȘI TROFEUL PENTRU CEL MAI BUN LUPTĂTOR

Foto: Facebook Ruslan Shogenov

Primul meu contact cu Ruslan Shogenov a avut loc la campionatul mondial din Serbia, anul 2012. Mă aflam în zona amenajată pentru încălzire, în așteptarea momentului când va începe transmisia TV cu finalele, iar eu cu echipa mea (cu Daniela Vîrză în locul lui Laurențiu Iliescu) urma să deschidem gala cu un kata sincron, fiind în postura de campioni mondiali pentru a doua oară consecutiv (click aici pentru video). Atunci, sportivul rus șchiopăta, iar Adrian Vlăsceanu l-a întrebat dacă are de gând să lupte, iar el a răspuns afirmativ, fiind oarecum surprins nu neapărat de întrebare, ci mai degrabă de opțiunea de a abandona acel meci. Ruslan Shogenov, unul dintre cei mai buni practicanți de Ashihara-Karate din lume, multiplu campion, ne face cunoscută în cele ce urmează o mică parte din lumea lui.

Continue Reading