DINCOLO DE TATAMI – MIHAI VĂTAFU: „PUN SUFLET ÎN ASHIHARA-KARATE! MĂ BUCURĂ FAPTUL CĂ OAMENII SE DEZVOLTĂ ȘI DATORITĂ SISTEMULUI PE CARE-L UTILIZEZ”

Mi-am încheiat vizita în municipiul Pitești purtând o discuție cu sensei Mihai Vătafu, cel care a reprezentat punctul de început în carierele sportive ale tuturor celorlalți trei interlocutori ai mei (Iulian Paraschiv aici, Tiberiu Tănase aici și Florin Neacșu aici). Are calitatea de „branch chief”, este fondator al clubului Ashihara Karate Pitești și posesor al centurii negre 2 Dan NIKO. Împreună cu Mihai și Silviu Sandu, am câștigat, în anul 2001, prima ediție a Campionatului Național de Kata Sincron (Sala Polivalentă, București), exersând numai de trei ori înainte de a păși pe suprafața de concurs. „Cred că de atunci nu s-a mai luat o notă atât de mare la această probă. Am avut multă «inimă»…”, își amintește cu bucurie antrenorul român.

Continue Reading

DINCOLO DE TATAMI – IULIAN PARASCHIV: „ASHIHARA-KARATE NU TE FACE VIOLENT. CONȘTIENTIZÂND EFECTUL LOVITURILOR, ÎNCERCI SĂ EVIȚI SITUAȚIILE REALE DE CONFLICT”

„A fi om este lucru mare!”. Afirmația aparține lui sensei Iulian Paraschiv, centură neagră 1 Dan NIKO și fondatorul clubului Ato Tamashi. El a început practicarea artelor marțiale în anul 1998, iar primul dojo pe care l-a deschis a fost în orașul Curtea de Argeș, în 2005. „A fost destul de dificil atunci, din cauza distanței pe care trebuia s-o parcurg pentru a ajunge la antrenamente (n.r. aproximativ 40 km). În plus, pe timpul verii lucram doar cu 4-5 copii. Puteam să renunț, dar totuși pasiunea pentru Ashihara-Karate m-a făcut să continui și n-am ales greșit, deoarece acea primă grupă mi-a adus cele mai mari satisfacții în ceea ce privește rezultatele”, a declarat antrenorul. În prezent, activitatea clubului Ato Tamashi se desfășoară în trei locații, la cea din Curtea de Argeș adăugându-se alte două, în municipiul Pitești.

Continue Reading

#REPORTAJ: CUPA DE KATA „SATORI”, ATMOSFERĂ CALDĂ ÎN SEZONUL RECE

PlayPause
ArrowArrow
Slider

 

În dimineața zilei de 3 martie a.c., la ora 6, mă aflam deja în drum spre Constanța pentru a lua parte la cea de-a treia ediție a Satori Cup (probele kata individual și sincron), organizată de clubul Gethika Team. Evenimentul, adresat tuturor vârstelor și structurat pe două grupe (începători și avansați) a avut loc chiar în săptămâna în care iarna a arătat o răbufnire de orgoliu, oferindu-ne zăpadă din belșug și ger. Însă, atâta timp cât oficialii s-au încumetat să ducă la bun sfârșit competiția, conform planificării, o vreme capricioasă nu mă putea ține departe pentru a-i lua „pulsul”.

Continue Reading