SUNT PRACTICANȚII ASHIHARA-KARATE DE SUCCES?

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, ashihara-karate, arte martiale, arte marțiale, full contact, full-contact, campion, mentalitate de invingator, mentalitate de învingător, motivational, motivațional, motivatie, motivație, performanta, performanță, performanta sportiva, performanță sportivă, psihologie sportiva, psihologie sportivă, succes

Succesul, dezideratul sportivului. Ar fi ipocrizie să afirmi că nu-l dorești, dar ai da cu adevărat dovadă de personalitate dacă n-ai alerga după el precum un animal lihnit după pradă. Din păcate, bucuria reușitelor nu constituie decât rostogolirea pieselor de domino ce formează „cariera ta profesionistă” și care trebuie mereu susținută prin găsirea continuă a unor noi modalități de a ieși în evidență. Succesul te obligă neîncetat să te reinventezi, să epatezi, să depui efort chiar și atunci când nu ai chef și consumă mult prea multă energie pentru a obține fericirea, o iluzie ce poate fi pierdută de multe ori din cauza unor factori independenți de voința ta. Așadar, ce presupune succesul pentru un practicant Ashihara-Karate?

Sincer, este foarte greu să definești succesul în Ashihara-Karate. Primul gând ar fi cel al palmaresului: o vitrină plină de trofee obținute datorită devotamentului pentru cauză, dar timpul îți poate schimba percepția, fiarele acestea pierzându-și treptat strălucirea și ajungând suport pentru praf. Iar când obiectele se învechesc, imaginea campionului se șterge complet din percepția colectivă.

În prezent, nouă ni se „plantează” încă din fragedă pruncie ideea că trebuie să obținem „cea mai bună variantă” a noastră, altfel ni se stârnește nervozitatea, depresia și inutilitatea. Ne-am lipit atât de mult sufletele de lucruri încât ne confundăm cu ele. Zicem: „Eu sunt campion mondial”, ceea ce ne face să ne identificăm cu medalia atârnată de gât. Oare n-aș fi același campion și fără tinicheaua respectivă? Spunem: „Eu sunt centură neagră”, dar fără ea ar însemnă că n-aș avea calitatea de maestru? În sport se repetă imperativ noțiunea de „victorie”, de podium, de locul întâi. Însă ce înseamnă să fii campion? Sunt oare campion dacă mi-e teamă de bătaie și durere, dar totuși mă înscriu într-un concurs, chiar pierzând toate meciurile? Sunt oare campion dacă manifest timidate și totuși pășesc pe tatami pentru a face un kata în fața publicului ori trebuie neapărat să-mi înving adversarii? Îi pasă cuiva de omul din spatele imaginii? Este oare lumea interesată de întreaga poveste sau numai de paravan, de imaginea perfectă afișată în „news feed”?

Tu cel adevărat ești dimineața, în oglindă. Acela de dinainte să-ți aranjezi părul, să te pensezi (băieții ar trebui să știe la fel de bine ca fetele, nu?), să arunci un strat de fond de ten peste chip… Poți minți o societate întreagă, însă nu și pe tine însuți! Pe tine numai te poți amăgi, dar tu te cunoști în cel mai sincer mod cu putință. Un rid pe frunte, cearcăne, mici imperfecțiuni pe ici, pe colo, fire albe de păr ca să te smerească și să uiți de mândrie și slavă deșartă. Corelează acum cu activitatea pe care o faci în Ashihara-Karate. Cum? Unii poate nu reușesc vreodată să urce pe podium la proba kumite, pe când alții obțin medalii pe bandă rulantă, mai ales când se formează categorii cu numai 2-3 competitori. Unii poate trec de mai mulți oponenți și pierd înainte de semifinale, pe când alții nici măcar un singur meci nu câștigă, dar totuși au garanția medaliei de bronz. Așadar, care este definiția campionului?

Eu am dezvoltat „alergie” în ceea ce privește seminariile motivaționale, cărțile care te învață să devii „învingător”, antrenorii ce-ți bagă în ochi tresele de pe centuri ca să-și justifice superioritatea ș.a.m.d. Nimeni nu știe nimic, fiindcă „rețeta” succesului trebuie personalizată, presupune individualitate și autocunoaștere. Am remarcat sportivi tineri extraordinari pentru care ar fi trebuit să se fi făcut cândva toate eforturile pentru a fi incluși în lotul național, iar alții care percep marile competiții ca destinații turistice. Sunt unii care fac eforturi imense pentru a-și înființa cluburi, pe când altora li se oferă „contracte în alb”. În orice primează rațiunea interesului! Nu lăsa garda jos atunci când din orice direcție auzi bârfe, minciuni și judecăți părtinitoare; nu ești ratat doar pentru că cineva crede aceasta despre tine!

Ne aflăm în prag de campionat național de kumite. Bănuiesc că cei mai mulți dintre voi simțiți presiune din multe direcții: din partea antrenorilor, a părinților, a prietenilor etc. Dacă vă veți încărca și voi înșivă, atunci veți avea pe umeri o greutate cu care veți intra pe suprafața de concurs. Competițiile sunt frumoase, atâta timp cât aveți în gând numai ideea de a vă verifica dacă, comparativ cu anul trecut, reușiți mai bine în limita păstrării integrității corporale. Nu deveniți eroi dacă ieșiți pe targă; acordurile pe care le semnați vă face responsabili în totalitate, exonerându-i de răspundere pe organizatori. Filtrați multitudinea de cuvinte deșarte ale celor care vă îndeamnă la performanță sportivă cu orice preț, chiar instructori fiind, deoarece cei mai mulți dintre ei vorbesc povești. Experiența competițională a multora este aproape nulă ori uitată într-o istorie de care-și mai aduc aminte doar ei înșiși. Imaginea corectă pe care trebuie să v-o formați în minte este că Ashihara-Karate reprezintă un sport (nici mai mult, nici mai puțin). Iar aceasta înseamnă prioritar sănătate, chiar și în campionate. Personal, nu percep ca fiind un lucru benefic, spre exemplu, să ieși de pe tatami cu fracturi ori altele mai grave. Nu uitați că sunteți doar SPORTIVI AMATORI de performanță, ceea ce vă face aproape invizibili pentru autorități atunci când este despre voi și mijloace de obținere a obiectivelor atunci când este vorba despre alții. Vaci de muls!

La final, mai întreb o dată: ce este succesul?

Foto: unsplash.com