Sfatul care face diferența

Diversitatea, manifestată prin multitudinea posibilităților, constituie cel mai sănătos lucru ce ar putea exista în orice domeniu, deoarece astfel oamenii se pot aduna în cadrul unor structuri în funcție de propriile percepții, nelăsându-se subjugați de autoritatea unora sau altora ce doresc să impună o metodologie mondială imperativă. Aceasta se aplică și în ceea ce privește Ashihara-Karate, concretizată prin existența mai multor organizații internaționale. Din păcate, puțini sunt liderii ce manifestă o atitudine receptivă în ceea ce privește oportunitățile de dezvoltare pe care le-ar putea avea apartenența la unele forumuri complementare. În definitv, oamenii reprezintă valoarea și puterea; fără ei, forța unui grup specific ar fi precum o mașină fără motor.

Tocmai de aceea trag un semnal de alarmă asupra grijii pe care toți ar trebui s-o avem referitor la ce transmitem generațiilor următoare. Simplele cuvinte războinice (chipurile, cu iz motivațional), auzite constant de elevi, în special la vârste fragede, se pot depozita la nivelul subconștientului și pot avea loc modificări ale personalităților acestora. Odată ajunși la maturitate, mândria, ura, violența și atitudinea conflictuală cu greu vor putea fi eliminate. Și atunci, ne vom face vinovați fiindcă noi înșine n-am fost modele demne de urmat, adevărate exemple de verticalitate și responsabilitate morală și socială, iar a face ulterior pe „imaculații” fără a observa că de la noi au pornit toate viciile ne-ar transforma în ipocriți. Trebuie să avem demnitate, să fim corecți față de tinerii care pășesc în sălile de antrenament și să le spunem nu numai beneficiile pe care le-ar putea avea practicarea Ashihara-Karate, ci mai ales limitele pe care le are acest stil de arte marțiale.

Eu mă simt dator față de cei care o iau pe calea aceasta de a le împărtăși din experiența mea și de a-i stârni să-și pună întrebări, pentru a găsi răspunsuri la chestiunile importante pentru ei. Probabil altfel aș fi evoluat dacă, la un moment dat, cineva m-ar fi făcut să înțeleg limitele acestui sport și aș fi știut direcția în care s-ar fi îndreptat cariera mea. Am practicat Ashihara-Karate de la vârsta de 11 ani; m-am dedicat și am pus foarte multă pasiune pentru a evolua în cadrul unei organizații care, ulterior, din cauza opțiunilor mele editoriale, m-a denigrat. Privind acum retrospectiv, realizez că am cam exagerat în ceea ce privește implicarea, dar totul funcționa ca un drog… până mi-am atins obiectivele. Atunci m-am aflat într-o dilemă, realizând că nu m-aș putea regăsi în continuare în aceeași formă de manifestare. Posibil acesta să fie unul dintre principalele motive pentru care majoritatea colegilor din generația mea n-au găsit în acest stil de arte marțiale sub forma prezentă o alternativă viabilă de a face sport. Consider că aceasta este cea mai mare hibă pe care o are mișcarea Ashihara-Karate din zilele noastre; mai exact, incapacitatea de adaptare în conformitate cu necesitățile individuale atunci când prioritățile se schimbă. Să fie oare acesta unul din motivele pentru care, deși vorbim despre un stil de arte marțiale tânăr, se simte vibrație arhaică?

Scroll Up
error: Conținutul este protejat!