ȘABLON COMUNICAȚIONAL: PROMOVĂM STILUL ASHIHARA-KARATE SAU ORGANIZAȚIILE?

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, full-contact, sport, arte martiale,
Foto: Pixabay

De ceva vreme, am observat un șablon comunicațional în ceea ce privește mișcarea Ashihara-Karate. A început să se utilizeze foarte mult denumirea organizației din care fac parte membrii ce-și exprimă opinii, ceea ce nu prea se întâmpla, de exemplu, în anul 2017, când am lansat blogul AK MASTERS. Din punctul meu de vedere, are loc o încordare a mușchilor cam… inutilă, într-o ramură sportivă care, cel puțin în România, nu are nici vizibilitate, nici importanță în ochii reprezentanților statului, cei care au cu adevărat puterea de a înclina balanța înspre chestiuni ce pot transforma o disciplină banală într-una de interes pentru a fi dezvoltată pe termen lung.

Se pune în continuare accent pe afișarea cu mândrie a performanțelor sportive și pe faptul că acestea sunt obținute în cadrul unei anumite structuri internaționale, dar eu întreb altceva: este oare cineva mai campion în cazul în care dobândește titlul în cadrul unei anumite organizații sau a alteia? Singura ierarhie care contează și dă valoare sportivului este cea reglementată de autoritățile naționale, iar în Ashihara-Karate din România profesionalismul este sinonim cu termenul de „hobby”. Niciun practicant nu poate trăi din acest stil de arte marțiale, oricât de impresionant ar fi palmaresul lui, tocmai de aceea, la un moment dat, se orientează către activități specifice pregătirii lui profesionale. Toți tinerii ar trebui să se gândească serios la viitorul lor după ce nu-și vor mai lega centura la karate-gi. Acesta este sfatul meu pentru ei!

Într-o postare anterioară, am afirmat că cel mai important lucru din prezent în mișcarea Ashihara-Karate constă în existența mai multor forumuri mondiale de profil (click aici). Nu există diferențe semnificative între acestea, oricine putând trece cu ușurință dintr-o parte într-alta, existând chiar la nivel internațional antrenori care dețin statutul de „branch” în mai multe organizații. Exclusivitatea nu cred că reprezintă cea mai bună soluție, deoarece se elimină din start ideea schimbului de cunoștințe, ceea ce suprimă libertatea. A învăța unii de la alții și a fi deschiși la sfaturile pe care ni le oferă diverși oameni constituie, în principal, baza evoluției individuale. Dacă vreau să învăț arte marțiale, trebuie să am parte de cât mai multe experiențe pentru a deveni un sportiv complet, capabil să folosească o multitudine de tehnici, chiar dacă aceasta ar însemna să intru în contact cu mai multe stiluri. O organizație foarte restrictivă nu va ajuta niciodată la atingerea acestui obiectiv.

Pentru România zilelor noastre, opțiunea dintre NIKO și AIKO ține exclusiv de modul în care președinții de cluburi au rezonat cu liderii acestor structuri și, bineînțeles, de avantajele pe care aceștia le au în cadrul lor. Dar stilul este același, inventat de Hideyuki Ashihara în urmă cu mai multe decenii. Așadar, promovăm stilul sau organizația? Ar trebui să teoritizăm mai puțin în jurul apartenenței la forumuri, pentru că diferențele nu sunt atât de vizibile ca și cum ai compara Ashihara-Karate cu Kickboxing, spre exemplu. Oare Attila Hartyányi (Ungaria), Alexandr Zhuravlev (Kazakhstan) și, cea mai recentă mutare mondială importantă din Ashihara-Karate, Maarif Baqirov (Azerbaijan) predau în organzațiile în care activează acum un alt stil decât cel de dinainte de a fi parte constituentă a acestora? Personal, aștept momentul când un branch NIKO din România va face pasul către o altă structură organizațională, mai ales având în vedere recentele decizii de impunere a unor condiții ce trebuie îndeplinite de cluburile sportive în departamentul Ashihara-Karate din cadrul Federației Române de Arte Marțiale, însă voi detalia aceste lucruri într-o postare viitoare, de îndată ce Ministerul Tineretului și Sportului va prezenta repartiția bugetară pentru anul 2019.