#REPORTAJ: ÎNCETAȚI SĂ VĂ MAI ANTRENAȚI PE INSTAGRAM!!!

ak masters, ashihara, ashihara karate, reportaj, campionat national

Pentru prima dată în istorie, competițiile naționale au fost incluse într-un maraton sportiv de trei zile, ce s-a desfășurat în perioada 10-12 mai 2018, în cadrul Patinoarului Olimpic, din Brașov. Prima zi a fost dedicată probelor de kata și kumite -8 și -10 ani, a doua zi a fost rezervată concursului de kumite pentru vârstele de -12 și -14 ani, iar în ultima zi au intrat pe tatami juniorii, seniorii și veteranii. Din păcate pentru sportivi și publicul meu cititor, am fost prezent la acest eveniment doar în ziua de sâmbătă, din motive independente de voința mea…

Obișnuit ani la rând cu agitația pe care o oferea amplasamentul Sălii Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, noua locație s-a prezentat într-o zonă mai liniștită a municipiului Brașov. M-am așezat în tribună ca un simplu spectator, iar această situație mi-a oferit posibilitatea de a mă concentra mai bine asupra aspectelor organizatorice și sportive. Amenajarea sălii mi-a lăsat o impresie bună, atât suprafețele de concurs (în număr de patru), cât și porțiunea destinată sportivilor (pentru încălzire) fiind bine delimitate. Trofeele pentru câștigători mi s-au părut prea… grosolane pentru gustul meu, însă am apreciat ideea ca medaliile să fie puse în cutii, precum și acordarea de aranjamente florale pentru fete (potrivit organizatorilor, 38.700 de lei au fost costurile totale previzionate pentru aceste produse și printuri, adică aproape toată finanțarea primită de la Ministerul Tineretului și Sportului pentru organizarea evenimentelor, după cum am relatat aici).

Am așteptat cu interes această competiție națională, deoarece – în primul rând – constituia punctul central de selecție a sportivilor care vor face deplasarea în Kazakhstan (la campionatul mondial NIKO), iar apoi, aruncând o privire pe listele de concurs, se anunțau câteva confruntări foarte interesante, deși unele reprezentau o reeditare a confruntărilor de la Romanian Open (Izvorani, județul Ilfov), din luna aprilie a.c. (click aici!). Pot spune că meciurile pe care doream în principal să le văd au oferit spectacol și un nivel calitativ bun! Din punctul meu de vedere, cea mai mare surpriză plăcută a fost Denis Bîrleanu, care a reușit să câștige titlul național la categoria sa, învingându-l nu numai în finală, dar și în preliminarii, pe Robert Drăgănoiu. De asemenea, finalele câștigate de Florin Căldărușă (în fața lui Petre Bulgaru) și Gani Adin Iuxel (în detrimentul lui Gabriel Toderici) au fost incitante și pline de adrenalină. Totodată, am asistat la un „knockout” (KO) spectaculos administrat de Petre Bulgaru lui Ermil Constantinescu (50 de ani). Realizez că, de multe ori, percepția în ceea ce privește vârsta este că reprezintă doar un simplu număr, însă situația în care s-a aflat Ermil Constantinescu mi-a amintit de acel KO primit la campionatul mondial NIKO (Serbia, 2012) de Sorin „Speedy” Vrânceanu, care – din cauza loviturii – a suferit amnezie temporară; cu toții îmbătrânim, deci cred că cel mai bine ar fi să se concureze la categoriile potrivite, iar actele de vitejie să fie lăsate în seama celor tineri; înțelepciunea ar trebui să fie o caracteristică a maturității. Nu în ultimul rând, Vlad Bucșă (multiplu campion mondial și național) a fost eliminat prematur, grupa acestuia fiind cea mai echilibrată din punct de vedere valoric. Per ansamblu, printre remarcații mei s-au numărat următorii: Dragoș Crețu (o creștere impresionantă de formă față de Romanian Open), Gani Adin Iuxel (a luptat serios accidentat la ambele brațe cel puțin jumătate din competiție), Denis Bîrleanu, Ionuț Laszlo, Florin Căldărușă, Ștefan Guțu, Marian Valentin Badea, Petre Bulgaru, Gabriel Toderici și Robert Drăgănoiu.

Arbitrajul a fost și la această ediție a campionatelor naționale subiect de discuții acerbe. S-au previzionat cheltuieli de circa 26.000 de lei cu arbitrii, dar mulți dintre ei au fost nesiguri și au luat decizii atât de contradictorii încât de multe ori păreau simpli amatori. O situație haioasă a fost când un arbitru secund (fukushin) a fost mutat de la suprafața la care-și desfășura activitatea la alta (probabil considerată mai puțin importantă) în loc să fie pur și simplu retras dacă nu a dat randament. De asemenea, arbitrajul a fost extrem de rigid în cazul ieșirilor de pe suprafețele de concurs și a prizelor. Țin să reamintesc factorilor de decizie că ne diferențiem în acest context al artelor marțiale tocmai pentru că încercăm să practicăm un stil cât mai aproape de diversele posibilități pe care le-am putea întâmpina într-o luptă reală. S-a ajuns în situația de a se câștiga mai multe meciuri datorită penalizărilor decât pe criteriu tehnic. Totuși, în tot acest peisaj dezolant, aș remarca doi arbitri de centru (shushin) foarte buni, în persoanele lui Nicu Vasiliu și Casianei Gorneanu. Cu siguranță s-ar fi adăugat la această listă, dacă ar fi fost prezenți la Brașov, Daniela Vîrză și Alexander Babia. Momentul cu cea mai mare presiune pe arbitri l-a reprezentat decizia în cazul confruntării dintre Florin Căldărușă și Petre Bulgaru, fiind plăcut impresionat că trei arbitri tineri (Casiana Gorneanu, Alina Manea și Claudiu Dascălu), care au dat dovadă de multă personalitate și responsabilitate asumându-și decizia (corectă, de altfel!) împotriva favoritului local.

Deși au existat numeroase probleme din cauza arbitrajului (nu e doar opinia mea, ci și a oamenilor cu care am discutat), consider totuși cu unii sportivi trebuie să învețe să piardă. Nu e nimeni vedetă decât pe grilele afișate înainte de începerea competiției, iar eșecurile pot constitui de multe ori un pas enorm spre perfecționare și maturizare (dacă nu mă credeți pe mine, poate sfatul lui Alexander Babia de aici va fi mai degrabă luat în seamă). Cred că, înainte de a se da vina pe cineva, ar trebui ca sportivii să-și analizeze prestațiile din campionatele la care participă și să înceapă întâi a-și critica propriile evoluții pentru ca, data viitoare, să fie mai buni și să nu mai stea la deciziile unor terțe persoane. În definitiv, în viață devii învingător, nu te naști așa, iar pregătirea psihologică performantă trebuie făcută prioritar pentru eșecuri, însă având întotdeauna în minte imaginea țelului suprem. Ești cel mai greu de învins atunci când știi cum să-ți gestionezi nereușitele! Când veți înceta să vă antrenați mai mult pe Instagram și să vă lăudați pe Facebook cu un palmares mediocru obținut la cupe inter-cluburi (unde toată lumea urcă pe podium), atunci vă veți afla pe drumul spre succes. Până atunci, multă transpirație, deoarece talentul nu face diferența decât în situațiile limită!

Deși sâmbătă fiind, am observat foarte puțin public-spectator. Ashihara-Karate nu este un sport rigid, dar cred că responsabilii actuali ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a-l face atractiv și a promova competițiile mai bine (peste 70.000 de lei pentru organizarea unui eveniment ce a strârnit un interes extrem de scăzut este cam mult!). Pentru mine numărul mare de suprafețe de concurs a reprezentat un impediment atunci când se desfășurau în paralel meciuri interesante (în special în finale), fiindu-mi practic imposibil să le urmăresc pe toate, deși mi-aș fi dorit. Tocmai din această cauză poate am omis în relatarea de față sportivi care au impresionat. De asemenea, comunicării fazei în care se afla campionatul (preliminarii, finale etc.) ar fi trebuit să i se fi acordat mai multă importanță, pentru că nu toți cei care s-au aflat la un moment dat în sală cunoșteau metodologia competițională internă. Sincer, încă nu observ o înclinare a balanței în favoarea promovării sportivilor, ci se lucrează în continuarea după aceleași etaloane administrative.

Iar aici, la final, ar fi trebuit să fi fost sesiunea foto și filmările de la ediția din 2018 a campionatelor naționale Ashihara-Karate. Poate data viitoare…