#REPORTAJ: FDJ YOUTH CHALLENGE CUP, TRADIȚIE AJUNSĂ LA A V-A EDIȚIE

PlayPause
ArrowArrow
Slider

 

16 iunie 2018. Județul Argeș. Complexul Sportiv Național CSN Bascov-Budeasa. Multă liniște, dealuri înverzite și lacuri de jur împrejur. În acest peisaj pitoresc, începând cu ora 8 dimineața, și-au făcut apariția, încet-încet, participanții la cea de-a cincea ediție a Cupei FDJ „Youth Challenge”. Evenimentul a fost dedicat sportivilor cu vârsta minimă de patru ani și a avut ca scop, potrivit organizatorilor, promovarea artelor marțiale full-contact, a fairplay-ului, precum și acumularea experienței competiționale. De asemenea, s-a avut în vedere crearea unor legături noi de prietenie între factorii implicați, dar și consolidarea celor existente.

Inițial am crezut că se va concura pe o singură suprafață, din cauza faptului că o prelată mare, în mijlocul căreia era evidențiat un cerc, se afla în centrul sălii. „Am împărțit această suprafață în alte doua mai mici în vederea desfășurării meciurilor preliminarii, urmând ca finalele să aibă loc pe întreaga zonă rotundă”, ne-a declarat sensei Florin Neacșu, centură neagră 2 Dan AIKO Ashihara-Karate, fondatorul Clubului Sportiv FDJ Pitești și organizatorul evenimentului.

Puțin după ora 9, cei aproximativ 80 de practicanți, componenți ai patru cluburi din Pitești, București, Galați și Târgu Neamț, au defilat, marcând astfel începutul campionatului. În deschiderea oficială, același sensei Florin Neacșu a adresat celor prezenți următoarele: „Anul acesta suntem mai puțini decât în cadrul edițiilor anterioare, însă dorim ca FDJ «Youth Challenge» Cup să devină o tradiție, iar la final toată lumea să plece cu o amintire plăcută. Astăzi, vom avea trei probe de concurs: Kyokushin, Ashihara-Karate și K-1. Așadar, doresc mult succes tuturor!”.

Acestea fiind spuse, ediția din 2018 a Cupei FDJ „Youth Challenge” a început cu proba de Kyokushin. Pe cele două suprafețe, meciurile s-au succedat cu destulă repeziciune, astfel că – în aproximativ o oră și jumătate – cei trei arbitri de la fiecare tatami au încheiat calificările. Am remarcat faptul că au existat numeroși practicanți de Ashihara-Karate care au luptat pe sistemul competițional Kyokushin. Sensei Florin Neacșu ne-a precizat că există sportivi în cadrul clubului său care se antrenează chiar și pe regulament de Kickboxing, participând la concursuri specifice. După o scurtă pauză, ce a consemnat terminarea calificărilor, au urmat finalele, desfășurate pe suprafața mare, deciziile fiind luate de această dată de o echipă formată din cinci arbitri.

Proba AIKO Ashihara-Karate, ce a reprezentat o premieră pentru acest eveniment sportiv, a debutat cu o exemplificare a regulamentului de luptă. Per ansamblu, acesta a fost cel obișnuit în cadrul campionatelor naționale, cu mențiunea că sistemul de punctare a fost puțin diferit, iar – ca particularitate – loviturile de mae-geri și hiza-geri la nivelul capului au fost interzise. Cu puțini practicanți înscriși, proba s-a încheiat în 30 de minute, fiind urmată de cea de K-1.

Ca precizare, la toate categoriile de copii și juniori s-a luptat fără platoșe, doar cu protecții la nivelul tibiilor, pumnilor, capului și în zona inghinală. În ciuda acestui aspect, cred că e una din puținele competiții de kumite la care particip în care medicii prezenți pur și simplu doar au asistat, neexistând accidentări, ci doar inevitabilele dureri fizice cauzate de regulamentul full-contact. Din punctul meu de vedere, acesta este un plus pentru organizator, deoarece astfel se oferă siguranță, în special părinților, că totul este sub control, iar copiii lor revin acasă fără probleme grave. Totodată, la începutul campionatului, organizatorii au rugat pe toți cei prezenți în sală ca, pe întreaga durată a evenimentului, în zona de concurs să fie prezenți numai sportivii și antrenorii lor, iar ceilalți să rămână în tribună, lucru care – în mare parte – a fost respectat, ceea ce a asigurat o bună desfășurare a competiției, fiind evitate numeroasele apeluri de la microfon pentru a fi ponderate încurajările „războinice” ale publicului-spectator, aflat foarte aproape de tatami.

Cupa FDJ „Youth Challenge” în imagini: albumul 1, albumul 2 și albumul 3.