FLORENTIN MARINESCU: „ARTELE MARȚIALE ÎNSEAMNĂ PERFORMANȚĂ UMANĂ, PE CARE O FACI CU TINE ÎNSUȚI, NU CU ALȚII. ÎN DOJO INTRĂM CU BUCURIA DE A NE SPRIJINI RECIPROC PENTRU A NE DEZVOLTA”

ak masters, ashihara, ashihara karate, ashihara-karate, florentin marinescu, fram, federatia romana de arte martiale, interviu, sport, legea 69, legea sportului, karate

Florentin Marinescu, președinte al Federației Române de Arte Marțiale (FRAM), este cea mai importantă personalitate din punct de vedere ierarhic în ceea ce privește structura organizațională în care majoritatea practicanților Ashihara-Karate din România își desfășoară activitatea. Un om a cărui viață se identifică cu artele marțiale și care a binevoit a discuta cu AK MASTERS despre mișcarea națională, despre contextul internațional și despre sport, în general.

This interview has an English version. Click here!

AK MASTERS: – Vom începe discuția cu un subiect de actualitate, și anume faptul că România încă nu are aprobat bugetul de stat. În ce fel instabilitatea politică afectează sportul?
FLORENTIN MARINESCU: – Dacă ar fi doar aceasta, ar fi simplu, mai ales că suntem obișnuiți ca banii alocați sportului să vină undeva la începutul anului. Probabil îi vom primi în scurtă vreme, însemnând o întârziere de o lună față de ceea ce s-a întâmplat până acum. Nu cred că acesta este singurul motiv prin intermediul căruia sportul este afectat. Sunt mult mai multe cauze pentru care sportul românesc se află într-o poziție mai dificilă, comparativ cu anii trecuți. Există oameni frumoși, care fac lucruri deosebite, dar întâmplător, fără a reprezenta o consecință a unei activități sau strategii planificate. În general, atunci când se câștigă o medalie importantă sau anumite titluri pe plan internațional, le considerăm ca fiind un suport al sportului în viitor, o chestiune care demonstrează, un martor ce dovedește că sportul se află pe o direcție bună și că totul funcționează bine, ceea ce este complet neadevărat. Cunosc foarte multe persoane, implicate în sport, care se roagă ca această activitate să cadă și mai mult pentru ca, la un moment dat, decidenții să-și dea seama că totuși lucrurile nu sunt așa cum par și, astfel, să se ia măsuri. Ori de câte ori apare câte o victorie, mass-media exagerează în superlative. După care urmează o perioadă în care se întâmplă nimic, însă noi continuăm să lăudăm acel lucru de dinainte. Apoi mai apare ceva bun și, din nou, încă ceva bun… așa trăim, de fapt.

– Putem vorbi despre o coerență în ceea ce privește legislația sportului?
– Nu, nici pe departe! Legea 69 cu siguranță nu este perfectă, dar nu are cum să funcționeze bine, deoarece a fost făcută foarte repede. În Franța, spre exemplu, codul sportului este o carte groasă, în care găsești absolut orice referitor la acest domeniu. La acest cod se umblă periodic, se aduc modificări, aspect de altfel normal, pentru că viața, în general, se schimbă și, astfel, trebuie adaptat continuu. Ultima oară când s-a revizuit, cel desemnat cu această responsabilitate a fost chemat de către președintele țării, care i-a trasat principalele obiective. Pentru a duce la bun sfârșit sarcina de lucru, avea nevoie de o echipă, iar criteriile de selecție a membrilor au fost următoarele: să fie experți și patrioți. Așadar, pentru ca legea să fie bună pentru oricine din România, trebuie să cuprindă absolut toate problemele sportului. Sportul trebuie să fie educație fizică și sport. Sportul nu constituie o chestiune care se referă numai la sportul de înaltă performanță. Unii au urcat într-o asemenea barcă, au realizat că plutește mai bine și au zis că aceasta este cea mai importantă chestiune. Greșit! Sportul înseamnă și bărcile mici în care se află mulți copii. Sportul este pentru toată lumea! Și, ca o consecință firească a practicării sportului la nivel de masă, se ajunge la performanță.

ak masters, ashihara, ashihara karate, ashihara-karate, florentin marinescu, fram, federatia romana de arte martiale, interviu, sport, legea 69, legea sportului, karate
Foto: unspoken.ro

– Ce este bun în sportul românesc din prezent și ce ar trebui îmbunătățit? Cum vedeți viitorul?
– Aș porni de la ideea că artele marțiale acoperă, în societate, o latură mult mai mare decât partea strict sportivă. Artele marțiale înseamnă educație, sănătate și o mulțime de lucruri pe care acestea le aduc în comparație cu alte sporturi. Cei care sunt cu adevărat cunoscători discută despre o latură sportivă și despre una marțială, care înseamnă autoapărare și/sau pregătire militară. Apoi ne raportăm la faptul că există zeci ori sute de stiluri și ar trebui cumva ca Legea sportului, la care mă refeream anterior, să cuprindă un capitol distinct referitor la acest domeniu, așa cum se întâmplă în alte state. Nu te poți raporta la fel cum o faci în cazul înotului, atletismului și chiar boxului, unde există o singură federație internațională și un sistem competițional total diferit; artele marțiale sunt multiple. Chiar dacă diferențele sunt reprezentate de regulamente, în general există numai două sisteme / maniere de a lupta: „grappling” (cu prize, proiectări, fixări, acțiuni articulare, strangulări etc.) și prin lovire. Bineînțeles, le poți combina, dar – dincolo de acestea – nu mai există altceva. Totuși, felul în care se manifestă aceste moduri diferă: mai multe lovituri și mai puține acțiuni articulare și viceversa sau numai lovituri ori proiectări ș.a.m.d. Luptele, spre exemplu, constituie un sistem ce se manifestă exclusiv prin apucarea partenerului, pe când în box vom găsi doar lovituri. Prin urmare, acestea trebuie abordate separat și găsite soluții în funcție de specificul propriu. În străinătate, totul este foarte precis și clar, existând criterii, iar – potrivit acestora – fiecare își știe locul. În schimb, în artele marțiale lucrurile stau altfel, acesta fiind motivul pentru care apar tot felul de entități, atât la nivel național, cât și internațional. Îmi amintesc că acum 40 de ani existau două federații mondiale de karate; în prezent, sunt 7-8 mari și poate încă alte 100. Deci, discutăm de foarte multe structuri organizaționale și atunci acest domeniu devine special, iar cei care-l discută trebuie să fie experți și patrioți, să-și dorească să facă lucruri serioase și bine pentru țară. Fiecare consideră că organizația internațională la care este afiliat este cea mai mare, cea mai puternică, ceea ce nu este adevărat. Sunt organizații mici, dar puternice, precum și organizații mari, dar nu la fel de puternice, din acestea poate desprinzându-se în timp mult mai multe formațiuni. Oamenii se divizează, preferăm să fim președinți într-o organizație cu 20 de membri, decât un simplu practicant într-una formată din 3-4 milioane de indivizi.

– Cum ați caracteriza implicarea și plăcerea tinerei generații de a face arte marțiale? Există diferențe între generația din prezent și cea a anilor 1980-1990?
– Foarte mari! Înainte erau cei care făceau din plăcere; acum rar găsești astfel de persoane. Cel mai important motiv pentru care lumea se apucă de karate este faptul că se câștigă medalii. La ora actuală, o serie de „antrenorași”, i-aș numi, le spun părinților că are calități copilul și sigur va ajunge campion european / mondial, iar de cele mai multe ori chiar se întâmplă, deoarece vorbim de organizații internaționale mici, unde sunt puțini competitori pe categoria de concurs. Apoi, li se spune copiilor că sunt tari, numai că-i mințim cu diplome și hârtii fără valoare. Valoarea constituie ceea ce-i dăm copilului și rămâne în el. Dacă eu am lucrat cu un copil câțiva ani, atunci când pleacă de la mine, el trebuie să reprezinte ceva; n-are nevoie de 30 de diplome sau 20 de medalii, deoarece nu acestea sunt importante, ci ceea ce știe să facă ori ceea ce pretinde că știe să facă.

ak masters, ashihara, ashihara karate, ashihara-karate, florentin marinescu, fram, federatia romana de arte martiale, interviu, sport, legea 69, legea sportului, karate
Foto: unspoken.ro

– În ceea ce privește partea competițională, în Ashihara-Karate, deși cred că reprezintă o chestiune generală la nivelul artelor marțiale, există foarte mulți tineri sportivi ce renunță destul de devreme la a mai practica. Cum am putea preîntâmpina această situație?
– Este un lucru firesc, dar greu de înțeles pentru publicul larg și, în general, pentru cei care conduc mișcarea; dacă ar înțelege-o, ar reuși să facă ceea ce se impune. Noi trebuie să realizăm că ducem un copil să facă mișcare, să crească sănătos și să devină un cetățean conștient al țării sale. Poate exista o anumită perioadă în care participă la competiții, dar – după cum, de altfel, spun mulți specialiști din lume – aceasta trebuie să însemne doar o mică vacanță pe care o iei într-o carieră de practicant corect de arte marțiale. Însă, atunci când ai depășit vârsta performanței sportive, este necesar să faci performanță umană. De fapt, arta marțială înseamnă performanță umană, pe care o faci cu propria persoană; te întreci cu tine însuți, nu cu alții. Japonezii au o vorbă: „Astăzi să fii mai bun decât ieri și mâine mai bun decât astăzi”. Drept urmare, eu mă pregătesc permanent și mă întrec continuu cu mine însumi. Este precum construirea unui zid din cărămizi: dacă eu vreau să-l fac mai mare decât al vecinului, mă opresc în momentul în care am reușit. În schimb, dacă sunt interesat ca zidul meu să crească cât mai înalt, pun cărămidă peste cărămidă fără a mă interesa ce face altcineva. Deci, aceasta este diferența dintre ceea ce-ți oferă artele marțiale și ceea ce auzim în diverse locuri, când se raportează la ideea de adversar; într-un dojo avem parteneri, nu adversari. Este o chestiune mai dificil de înțeles, și anume că venim cu bucuria de a ne ajuta unii pe ceilalți, de a ne sprijini reciproc pentru a ne dezvolta. Salutul pe care-l fac în sala de antrenament, pe tatami, în fața partenerului, se traduce prin: „Mulțumesc că-mi oferi posibilitatea ca, pe corpul tău, să arăt cunoștințele mele”. Ce poate fi mai frumos decât ca cineva să-și lase trupul la îndemâna ta, iar tu să-l „schingiuiești” pentru a te îmbunătăți? Altfel, dacă tot timpul suntem oponenți, dacă scopul vieții noastre constă în a înfrânge mereu pe cineva, se termină partea minunată a artelor marțiale.

– Cum apreciați posibilitatea introducerii unei probe full-contact la Jocurile Olimpice? Există șanse de concretizare?
– În zilele noastre, tot ceea ce înseamnă partea mercantilă este introdusă tot mai mult în sportul mondial. Astfel, există sporturi ajunse olimpice oarecum nejustificat, unele care ar trebui să aibă statutul acesta, dar nu-l au, iar altele asupra cărora s-au făcut încercări de a fi scoase, precum luptele, din cauză că nu mai au priză mare la public. Din punctul meu de vedere, Jocurile Olimpice reprezintă poate mai puțin decât un campionat mondial pentru fiecare sport în parte, însă constituie un spectacol extraordinar, destinat întregii lumi. Eu fac parte dintre cei care au semnat prima cerere adresată Comitetului Olimpic Internațional pentru a fi admis karate-ul la Olimpiadă. La evenimentul de anul viitor, din Japonia, karate este sport invitat. Deși eram convins că Franța, în 2024, va merge înainte pe linia aceasta, fiind o putere mondială în ceea ce privește artele marțiale, se pare că dorința organizatorilor este alta, rămânând – bineînțeles – doar Judo și Taekwondo. Acum mulți ani, am participat la niște congrese și s-a stabilit că, pentru a ajunge joc olimpic, karate are nevoie obligatoriu de un regulament sportiv specific. Există foate multe statute, aparținând federațiilor internaționale; fiecare dorește să se impună. Sunt multe organizații mondiale care au aproximativ același regulament, iar discuțiile se purtau în jurul a trei forme: cu control deosebit (i se spunea înainte non-contact, însă nu există artă marțială fără contact; personal, m-am amuzat când s-a înființat Federația Română de Arte Marțiale de Contact, de parcă FRAM ar fi non-contact), semi-contact (karate modern din prezent) și full-contact (Kyokushin, Ashihara ș.a.). La acestea adăugai kata și astfel puneai bazele unui regulament adecvat Jocurilor Olimpice, toate organizațiile mondiale putând participa. Atâta timp cât fiecare încearcă să-și impună propria voință, lucrurile nu vor funcționa și nu se va ajunge niciodată la consens.

ak masters, ashihara, ashihara karate, ashihara-karate, florentin marinescu, fram, federatia romana de arte martiale, interviu, sport, legea 69, legea sportului, karate

– Începând de anul acesta, sensei Petrică Bulmagă ocupă funcția de secretar general în cadrul FRAM. Cum ați caracteriza colaborarea cu el de-a lungul timpului?
– Extraordinară, deoarece este unul din oamenii din artele marțiale care a crescut, autodepășindu-se, iar pentru mine acest aspect contează foarte mult. De-a lungul timpului, am urmărit multă lume și foarte puțini au evoluat. Sensei Bulmagă este unul dintre cei care, mie cel puțin, mi-a demonstrat lucrul acesta. Drept urmare, mi-a făcut plăcere să-l văd în funcția de secretar general, fiindcă cu un asemenea om se poate lucra, nu numai eu, în calitate de președinte, ci și toți ceilați membri ai FRAM, oricine putând găsi în persoana lui pe cineva dornic să rezolve probleme, dând dovadă de seriozitate. Pentru FRAM constituie un câștig.

– Totodată, a rămas vacant postul de director al departamentului Ashihara-Karate, ocupat recent de sensei Nicolae Dascălu…
– Este o chestiune care ține exclusiv de gruparea Ashihara-Karate. Dacă președinții cluburilor au considerat că sensei Dascălu este cel care-i poate reprezenta cel mai bine, atunci l-au votat și urmează ca el să răspundă de departament.
– Având în vedere faptul că sensei Nicolae Dascălu ocupă, în România, funcția de Area Manager în cadrul organizației internaționale NIKO, nu considerați a fi o incompatibilitate între acest statut și cel de funcționar în cadrul FRAM?
– Nu neapărat, deși ar fi o serie întreagă de lucruri de discutat. Este cumva complicat să fii numit de organizația internațională într-o funcție și, pe de altă parte, să reprezinți gruparea națională; sunt două chestiuni care, într-un fel, nu se potrivesc. În cazul lui, se pare că oamenii au fost de acord să devină director al departamentului Ashihara-Karate, deci nu este niciun fel de problemă. Din punctul meu de vedere, pentru că trebuie să ne aliniem legal, pe linie sportivă, într-un anumit fel, la mișcarea mondială, ar putea exista unele dificultăți. Însă, dacă totul funcționează normal și se încadrează în prevederile Legii 69, atunci totul este în regulă.

– Exista vreun pericol pentru FRAM posibilitatea înființării Federației de Ashihara Karate Budokai?
– Nu reprezintă un pericol. Grupul care practică Ashihara și care participă la competițiile internaționale ținute sub egida forumului mondial se află în cadrul FRAM. Că vin alte grupări și zic că fac, este treaba lor. Sigur, este greșeala celor din minister care ar trebui să întrebe… În felul acesta apar copii care au probleme, deoarece se predă fără vreun atestat, sunt oameni care nu sunt pregătiți din cauză că nu vin la stagii pentru a învăța și o serie întreagă de aspecte pe care trebuie să le iei în considerare atunci când vorbești despre sport, pregătire, viitor ș.a.m.d.

ak masters, ashihara, ashihara karate, ashihara-karate, florentin marinescu, fram, federatia romana de arte martiale, interviu, sport, legea 69, legea sportului, karate
Foto: unspoken.ro

– Ce reprezintă pentru dvs artele marțiale?
– Am plecat dintr-un internat, unde m-au lăsat părinții din cauză că n-aveau posibilitatea să mă întrețină și am găsit în artele marțiale baza pe care am putut sta. A fost un pământ stabil, o placă de beton pe care m-am așezat bine și care mi-a oferit, ulterior, educație. În 1960, am avut șansa de a-mi cunoaște primul antrenor, o persoană senzațională, fiind una din cele care a pus bazele mișcării naționale. Dacă cineva m-ar atârna și m-ar scutura, probabil ar ieși din mine arte marțiale.

– Ce i-ați spune unei persoane care dorește să facă sport, dar nu știe în ce direcție să se ducă, pentru a o determina să practice arte marțiale?
– Aș putea să-i spun multe. În primul rând, un copil, când este foarte mic, trebuie să înceapă cu atletism și înot. Mai târziu, să continue cu o artă marțială de contact, după părerea mea Judo ar trebui să constituie baza pregătirii. Iar când ajunge la vârsta de 9-10 ani și dacă-și dorește, atunci să practice karate. Totuși, lumea trebuie să aibă mare grijă cu cine se antrenează, fiindcă sunt foarte mulți impostori care-și pot bate efectiv joc. În sălile în care instructorii sunt foarte slab pregătiți, vor fi mult mai mulți tineri decât în cele în care există exigență, disciplină, o cale. Toți se raportează la „do”, care înseamnă cale; este o treabă ce ține de educație, pe care o urmezi în viață. Mi se întâmplă des să primesc această întrebare și, după ce discut cu părinții, îi îndrum spre o direcție potrivită.

– La final, cum apreciați existența unui portal online în care se discută subiecte legate de Ashihara-Karate și câteva cuvinte pentru publicul meu?
– Pe de o parte, reprezintă o chestiune bună că găsim undeva o zonă în care fiecare își poate exprima opiniile. Din nefericire, discutăm lucruri mult prea serioase și mult prea bine puse la punct pentru a avea păreri. Le putem avea atunci când ajungem în situația în care chiar știm destul de multe lucruri. Este exact cum am discuta despre cancer ori alte boli extraordinare și niște liceeni ar spune ce trebuie făcut. Clar părerile sunt, de cele mai multe ori, subiective, nu ancorate în realitate și niciodată susținute de ceva serios. Și se poate ajunge pe un astfel de canal la tot felul de injurii, dispute, aspecte urâte… Unii nu înțeleg că atunci când se bat armăsarii, mânjii nu stau aproape. Deci, cred că acest portal online este binevenit în condițiile în care participanții sunt oameni cu educație și caracter și chiar fac artă marțială. Dacă este așa, atunci este minunat, fiindcă reprezintă o chestiune constructivă. În rest, publicului tău îi zic să facă sport, pentru că se face din ce în ce mai puțin, stăm tot mai mult pe tablete / telefoane și uităm că suntem oameni, devenind încet-încet roboți.