ÎNCEP CAMPIONATELE MONDIALE DE ASHIHARA-KARATE. MESAJELE AIKO ȘI NIKO

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, arte martiale, full-contact, aiko, ashihara international karate organisation, niko, new international karate organization, ungaria, kazakhstan, campionat mondial, dave jonkers, hidenori ashihara, petrica bulmaga, lot national

A sosit momentul mult așteptat pentru toți practicanții, reprezentanții, oficialii și suporterii stilului de arte marțiale Ashihara-Karate. În perioada imediat următoare vor avea loc cele mai importante evenimente internaționale, și anume campionatele mondiale AIKO (Ashihara International Karate Organisation) și NIKO (New International Karate Organization), pe 3 noiembrie a.c. (Győr, Ungaria), respectiv 8-10 noiembrie a.c. (Aktau, Kazakhstan).

O competiție Ashihara-Karate de amploare revine, în data de 3 noiembrie a.c., în orașul Győr, din Ungaria, de data aceasta sub egida AIKO. Astfel, organizația demonstrează, prin această primă ediție, că a devenit suficient de puternică pentru a începe implementarea concursurilor mondiale. Peste 150 de practicanți din 15 țări se vor afla la start. „La sfârșitul acestei săptămâni ne vom afla în fața celei mai importante provocări a structurii internaționale pe care o reprezentăm. În ultimii ani, AIKO a consemnat o evoluție continuă și sunt convins că acest eveniment va contribui la dezvoltarea noastră. Am certitudinea că sportul constituie cea mai puternică «unealtă» inspirațională și de unitate din întreaga lume; nicio altă activitate socială nu are o așa capacitate de a aduna împreună oamenii, convingerea fiindu-mi întărită datorită experiențelor acumulate de-a lungul timpului. Indiferent de vârstă, sex și naționalitate, sportul aduce bucurie tuturor, are o acoperire geografică de neegalat și promovează valori universale ce depășesc barierele lingvistice și culturale. În ultimele luni, am avut ocazia de a observa numeroși luptători valoroși în cadrul seminariilor la care am luat parte, care stăpânesc sistemul full-contact în combinație cu prizele și proiectările, deci mă aștept la o competiție cu un nivel calitativ superior. În încheiere, luați aminte: oportunitățile apar celor pregătiți pentru luptă, iar succesul este alături de cei care se autodepășesc”, a declarat, pentru AK MASTERS, shihan Dave Jonkers. În ceea ce privește organizarea, el consideră că manifestarea sportivă se află pe mâini bune, deoarece Attila Hartyányi și Attila Durgó au suficientă experiență pentru a duce la bun sfârșit o competiție atât de importantă, mai ales că aceștia au mai fost responsabili, în anul 2014, de competiţia mondială NIKO.

Aflat la peste 4.000 km distanță de Győr, orașul Aktau (Kazakhstan) va găzdui, în perioada 8-10 noiembrie a.c., cea de-a șasea ediție a campionatului mondial NIKO. Este pentru prima dată când un asemenea eveniment se desfășoară în Asia, după ce toate celelalte manifestări anterioare au avut loc în Europa (Serbia 2012, Ungaria 2014, România 2011, 2013 și 2016). Delegația ţării noastre va avea în componență aproximativ 40 de sportivi, potrivit informațiilor oferite de sensei Petrică Bulmagă, președintele departamentului Ashihara-Karate din cadrul Federației Române de Arte Marțiale, în cadrul unui interviu acordat recent blogului AK MASTERS (varianta completă o puteți citi aici): „Mizăm pe câteva medalii la kumite seniori și, eventual, la kata individual. La sincron există o mare problemă, pentru că celor mai bune echipe pe care le aveam le lipsește câte un membru și vom fi nevoiți să încropim ceva ad-hoc. În ceea ce privește clasamentul pe națiuni, cel mai îndrăzneț obiectiv ar fi, din punctul meu de vedere, locul al treilea. Având în vedere țara în care se va desfășoara această ediție a campionatului mondial, cu siguranță Kazakhstan, Federația Rusă, Uzbekistan, Azerbaijan și alte state din împrejurimi vor avea loturi extinse și foarte puternice. Astfel, uzura sportivilor noștri va fi mult mai mare decât de obicei, ceea ce nu ne face optimiști referitor la numărul medaliilor pe care le-am putea obține.”

La sfârșitul lunii mai a.c., în invitația oficială ce anunța organizarea acestei ediții a campionatului mondial NIKO, kancho Hidenori Ashihara afirma: „Evenimentul reprezintă o bună oportunitate pentru a ne întâlni și a ne cunoaște mai bine. Totodată, este locul unde elevii noștri, nu numai că pot stabili relații de prietenie, dar își pot verifica aptitudinile fizice în probele de kata și kumite.”

Finalul de an ar fi putut fi mult mai interesant în ceea ce privește competițiile internaționale, dacă Ashihara Karate International (AKI) nu amâna, din motive independente de voința reprezentanților săi, pentru, cel mai probabil, luna martie 2019, organizarea, în India, a celei de-a doua ediții a campionatului mondial, conform informațiilor furnizare de kaicho Hoosain Narker pentru blogul AK MASTERS.

Așadar, dorim mult succes sportivilor, iar organizatorilor desfășurări ale concursurilor conform așteptărilor și, cel mai important, fără incidente. NU UITAȚI: o competiție trebuie, înainte de toate, să fie caracterizată prin fair-play!