FACEȚI UN BINE ȘI AJUTAȚI SPORTIVII

Eleanor Roosevelt spunea cândva: “Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oameni”. Eu sunt o persoană retrasă din orice activitate ce presupune Ashihara-Karate: nu antrenez, nu mai particip la competiții, nu arbitrez, nu doresc alte trese pe centură și departe de mine gânduri administrative sau organizaționale. După ce mi-am pus centura în cui, m-am erijat într-un radar al activității internaționale, cu precădere pe cea națională. Mă obligă cei aproape 23 de ani de practică. Cam la vârsta asta absolvi studiile universitare, deci poți trece drept o persoană matură, pregătită a-și lua viața în propriile mâini. Așa și eu! Acest blog reprezintă maturizarea mea, deși ideea pe care mi-o doresc în ceea ce privește formarea unei comunități unite sub aspect ideologic este într-o oarecare măsură încetinită. Însă maturizarea vine la pachet cu dezvoltarea răbdării…

Mi-am asumat încă de la început ideea că AK MASTERS nu va fi un blog plăcut majorității. Mulți citesc, foarte puțini înțeleg. Eu sunt fost sportiv. Bun, mediocru, nici n-are importanță. Ținta mea este reprezentată de toți acești sportivi minunați și talentați cărora le doresc să aibă un viitor mai bun decât opțiunile avute de generațiile trecute. Oricât de multe critici aș încasa, o să repet până va înțelege toată lumea că practicanții de Ashihara-Karate nu trebuie să aibă acceași soartă ca a înaintașilor, și anume de a-și hrăni pasiunea numai prin orgoliu și mărunta satisfacție a câștigării unei medalii. Raționamentul pus uneori în discuție că organizatorii sunt mai importanți decât antrenorii, care sunt cu o treaptă peste sportivi etc. este din start eronat. E ridicol precum încercarea de a afla dacă oul a fost înaintea găinii sau viceversa. Se pot face lucruri extraordinare ajutându-ne reciproc, deoarece unul e bun antrenor, altul strateg, altul manager, altul organizator, altul comunicator ș.a.m.d. Dacă ne aflăm cu toții aici, fiecare cu rolul său, înseamnă că tuturor ne pasă, iar acest aspect ar trebui să ne facă importanți în egală măsură, nu ierarhizat.

Multă lume se întreabă de ce am ales să public interviuri cu două organizații Ashihara-Karate (AIKO – click aici și AKI – click aici), ci nu cu NIKO, sub egida căreia se află majoritatea practicanților din România. Primul demers l-am făcut către Hidenori Ashihara, în data de 4 octombrie a.c., când am trimis un e-mail chiar în limba japoneză la Honbu, dar n-am reușit să stabilesc o comunicare reciproc avantajoasă cu Koichiro Saiki, NIKO official manager. Interviurile cu Dave Jonkers (AIKO) și Hoosain Narker (AKI) au fost publicate pe 29 octombrie a.c., respectiv 15 noiembrie a.c., comunicarea fiind extrem de simplă, iar oamenii deschiși, înțelegând rolul pe care l-ar putea avea colaborarea cu AK MASTERS în vederea dezvoltării propriei activități. Așadar, insistând ulterior la NIKO, am decis abandonarea efortului în data de 18 noiembrie a.c., rămânând cu sentimentul că mesajul meu nici n-a ajuns la Kancho. Poate greșesc…

Recent, mi-am creat o bază de date cu contactele tuturor persoanelor din lume pe care le-am găsit ca facând parte din mișcarea Ashihara-Karate. Am observat totuși că din lista de Branch a NIKO au dispărut câteva nume, iar din punctul meu de vedere cea mai importantă mișcare vine din Ungaria, sensei Attila Hartyányi alăturându-se AIKO. Uneori structurile acestea organizaționale sunt la fel de fragile precum piesele de domino, deoarece atunci când membrii simt că propriile interese nu mai sunt bine reprezentate, nu ezită să sară în altă barcă. Pe bună dreptate asta susținea și Hoosain Narker când spunea că se concentrează prioritar pe mulțumirea propriilor membri, ci nu pe afilierea altora.

Aparent, viitorul pentru sporturile care nu fac parte din rândul celor olimpice nu sună deloc bine, așa cum chiar Marius Dunca, ministrul Tineretului și Sportului, a afirmat recent. La acel moment, chiar și sumele mici de bani care veneau via Guvern poate că nu vor mai fi, iar atunci ne vom avea doar unii pe alții. Ce vom face? Ori vom privi cu toții interesul comun, și anume sportivul, ori ne vom exila fiecare în propria sală. Pentru că nu e vorba de un individ sau altul, ci de o comunitate. În ceea ce privește acest blog, încercați să folosiți ideile bune pe care le scriu, cum ar fi posibilitatea ca o mică sumă de bani să se ia din taxele de concurs de la campionatele naționale și să se formeze un fond pentru lotul național (cum am explicat în detaliu aici). Nu știu dacă cineva a avut curiozitatea să se informeze asupra prețului biletului de avion către Astana (Kazakhstan) și înapoi… Conform portalului esky.ro, dacă rezervi de acum biletul pentru luna octombrie 2018, de exemplu, cel mai ieftin preț este de 581 de euro pentru un adult. Serios vorbind, câți sportivi români credeți că vor avea posibilitatea financiară de a susține participarea la campionatul mondial? La acești bani se vor adăuga cazarea, taxa de concurs și diverse. Presimt că va fi un lot național restrâns, așa că faceți un bine și ajutați-i.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *