DINCOLO DE TATAMI – ROBERT DRĂGĂNOIU: „OAMENII REPREZINTĂ CEL MAI IMPORTANT LUCRU ÎN ASHIHARA-KARATE. ORICE ACTIVITATE CONTRIBUIE LA CREAREA UNITĂȚII DE GRUP ATÂT DE UTILĂ LOTULUI NAȚIONAL”

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, ashihara-karate, arte martiale, full contact, full-contact, dincolo de tatami, robert draganoiu, campion, gethika team, lot national, sport, robert drăgănoiu

Robert Drăgănoiu, centură neagră 1 dan NIKO, este afiliat clubului Gethika Team, fiind poate cel mai reprezentantiv sportiv pe care Constanța îl are în prezent. Multiplul campion mondial și național s-a mutat recent în Capitală, devenind student al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universității Politehnica. „Îmi place viața de aici și faptul că tot ce ține de activitatea academică se desfășoară exclusiv în campusul din Regie”, a declarat interlocutorul meu la începutul interviului.

Personal, am fost destul de surprins de domeniul pe care Robert l-a ales pentru a se specializa. „Întotdeaua am avut rezultate bune la școală. Mi-a plăcut matematica; cred că am o minte analitică și am ales să merg pe drumul acesta. Pot să am o carieră în domeniu și să fac în continuare performanță în Ashihara-Karate”, a afirmat sportivul român. Oare în cel fel îl afectează mutarea într-un alt oraș, având în vedere că, în Constanța, totul era la discreție, acum fiind nevoit s-o ia de la zero? „Nu simt un efect puternic asupra activității mele sportive, deoarece în București mă antrenez cu Alexander Babia (click aici) și sunt convins că mă pot dezvolta alături de el. Are o abordare specială și cred că suntem compatibili. Îmi place că analizează din toate perspectivele absolut orice tehnică și se concentrează pe aplicabilitate. Acasă ajunsesem la un nivel în care nu mai cunoșteam o evoluție puternică și aveam nevoie de o nouă provocare, mai ales că am pășit, din 2018, la categoria seniori. Faptul că am reușit să formăm un grup unit și am crescut împreună a ajutat la omogenizarea valorilor clubului. Sensei (n.r. Nicu Vasiliu) ne-a susținut în special prin aducerea împreună a tuturor celor talentați din Gethika Team (unii sunt din Constanța, alții din Topraisar sau Mereni), ajungându-se – la un moment dat – ca toate «vârfurile» să se pregătească într-o singură locație, astfel formându-se această generație bună a noastră”, a susținut campionul mondial. El a început să practice Ashihara-Karate în urmă cu 12 ani, sub îndrumarea lui Vadim Eremia. „Am ajuns foarte ciudat în acest stil de arte marțiale, fiindcă n-am fost niciodată o fire vulcanică și bătăioasă… Eram la școală și a intrat în clasă sensei Petrică Bulmagă (click aici), de la care am primit un pliant. Mi-am dorit să merg, dar părinții mei inițial n-au fost de acord, însă am insistat și în cele din urmă am reușit să-i conving. Având doar vârsta de 6 ani, am stat mereu în prima linie din formația de antrenament; pur și simplu mi-a plăcut ce făceam, nu neapărat ideea de bătaie, deoarece karate prespune, în primul rând, disciplină”, își amintește cu nostalgie interlocutorul meu.

„Cel mai important lucru în mișcarea națională Ashihara-Karate constă în oamenii cu care interacționăm. Fiecare muncește pentru a ajunge undeva și orice eveniment care ne aduce împreună contribuie la dezvoltarea relațiilor interpersonale, la legarea prieteniilor și la cunoașterea individuală. De asemenea, cred că lotul național ar trebui convocat mai des, ci nu doar cu puțin timp înainte de competiții, iar componența acestuia să fie bine stabilită; astfel se creează unitate datorită timpului petrecut împreună și socializării. Totodată, se impune găsirea unor modalități prin intermediul cărora sportivii să fie motivați pentru a rămâne în Ashihara-Karate, fiindcă – în prezent – sunt foarte mulți copii și puțini adolescenți și adulți.”

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, ashihara-karate, arte martiale, full contact, full-contact, dincolo de tatami, robert draganoiu, campion, gethika team, lot national, sport, robert drăgănoiu
Foto: Facebook Angel Drăgănoiu

ANTRENORII SĂ FIE UN «STÂLP DE SUSȚINERE»
Robert este o prezență constantă la campionatele mondiale. „Pentru mine lotul național reprezintă un moment în care cluburilor, care se află în competiție pe parcursul anului, li se oferă ocazia de a fi în aceeași «tabără», având astfel posibilitatea de a construi relații și de a forma un grup unit”, a menționat sportivul din Constanța. Oare se reușește aceasta? „Într-o oarecare măsură! Din păcate, eu acum nu simt acel sentiment de unitate totală, așa cum se întâmpla în urmă cu câțiva ani. Cred că o cauză constă în faptul că ne întâlnim destul de rar”, a declarat posesorul centurii negre 1 dan NIKO. Dar pe antrenori cum îi simte în timpul competițiilor internaționale? „Sunt alături de noi atunci când îi solicităm. Din păcate, în Kazakhstan, am fost cazați separat și am comunicat mai mult prin mesaje, deci interacțiunea a fost destul de limitată. Eu îmi doresc de la ei dedicație și implicare, să fie lângă noi, să ne motiveze și să constituie un «stâlp de susținere» pentru toți membrii delegației României”, a precizat multiplul medaliat.

ÎMPĂCAT CU MINE ÎNSUMI
În ceea ce privește strategia de pregătire competițională, Robert n-are stabilită o rutină foarte precisă. „Pentru mine este foarte important să fiu pregătit din punct de vedere fizic, să știu că trupul meu poate face față concursului, de aceea includ în antrenamente alergări de anduranță, sprinturi, exerciții pentru dezvoltarea forței statice și dinamice. Pregătirea fizică generală continuă și în timpul celei specifice; oricât de mult ai alerga, ritmul respirației este regulat, pe când într-o luptă se schimbă complet tipul de efort, tocmai de aceea contează să ai cât mai multe meciuri înainte de competiție și să te simți confortabil din această perspectivă. De asemenea, am în vedere și îmbunătățirea strategiei de luptă, și – foarte important – pregătirea psihologică: trebuie să fiu conectat în totalitate la eveniment”, a afirmat interlocutorul meu. Din păcate, deși consideră alimentația benefică, el a neglijat-o de multe ori (concentrându-se mai degrabă să se încadreze în categoria de greutate) și conștientizează că – momentan – nu deține suficiente informații despre nutriția sportivă.

„Mai am multe concursuri înainte. La juniori am demonstrat; acum provocarea o reprezintă seniorii. Dacă la kata n-am simțit diferențe, deoarece majoritatea participanților sunt cei cu care am crescut în categorie, la kumite – în schimb – am observat un nivel superior, în special la campionatul mondial și mai ales în ceea ce privește forța. Până acum nu m-am confruntat cu această situație, tocmai de aceea trebuie să-mi schimb strategia de luptă, însemnând chiar la a nu mai pune accent atât de mult pe tehnicile de picioare, principalul meu atu. Nu mă consider un sportiv complet! Cred că am multe lacune; sunt lucruri pe care nu le pot face și pe care alții le realizează cu ușurință; și viceversa.”

La fiecare start de competiție, sportivul originar din Constanța este unul dintre competitorii favoriți la câștigarea acesteia, indiferent că este vorba despre kumite sau kata. Cum reușește să facă față presiunii? „Mi se întâmplă de multe ori să simt presiune înainte, fiindcă așteptările sunt să câștigi mereu. Metoda mea de detașare constă în a mă concentra pe fiecare meci în parte, fără a mă gândi că trebuie să ajung cel puțin până în semifinală. Uneori mi-ar plăcea să am atitudinea fratelui meu (n.r. Eduard Drăgănoiu); eu sunt mai calm și analizez lucrurile, pe când el – mai impulsiv și instinctual, nu se gândește prea mult la ce trebuie să facă, pur și simplu intră pe tatami și-și face treaba, tocmai de aceea cred că are mai puține probleme în ceea ce privește emoțiile. Mie, în schimb, înainte de un eveniment important, îmi trec prin minte multe lucruri și trebuie să ajung, din punct de vedere psihologic, la nivelul de a fi împăcat cu mine însumi. Atunci când pierd un campionat, pentru mine contează modul în care am eșuat; dacă într-adevăr am întâlnit un adversar mai bine pregătit, eu fiind însă la capacitate maximă, nu mă deranjează. Dar dacă concluzionez că am pierdut din cauză că n-am fost pregătit fizic și nici nu m-am concentrat suficient, atunci mă învinuiesc”, a susținut componentul lotului național Ashihara-Karate.

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, ashihara-karate, arte martiale, full contact, full-contact, dincolo de tatami, robert draganoiu, campion, gethika team, lot national, sport, robert drăgănoiu
Foto: Facebook Angel Drăgănoiu

TITLUL MONDIAL LA CAMPIONATUL DIN 2020
Ce obiective are Robert în perioada următoare? „Pe termen scurt, îmi doresc titlul mondial în 2020, la proba kumite. Până în prezent, varianta «new style» nu m-a atras, dar n-o exclud complet. În perspectiva anilor, îmi doresc să știu că am demonstrat atât la juniori, cât și la seniori, la cel mai înalt nivel. Totodată, vreau să câștig o competiție mondială fără drept de apel, eventual una grea, muncită, în care fiecare meci să fi fost o finală. Și, nu în ultimul rând, până la sfârșitul carierei de sportiv de performanță, mi-ar plăcea să cresc de la zero o grupă și să formez campioni”, a declarat membrul Gethika Team. Referitor la antrenorat, cum percepe el începerea acestei activități destul de devreme din punct de vedere al vârstei? „Mi se pare un lucru benefic și chiar încurajez asemenea inițiative, atâta timp cât instructorul cunoaște tehnicile Ashihara-Karate și nu predă greșit. Consider că astfel ambele părți evoluează împreună, descoperindu-și drumul. Un antrenor tânăr este mai implicat și, în felul acesta, compensează carențele, pe când unul experimentat dezvoltă pragmatism”, a menționat posesorul centurii negre 1 dan NIKO. În perspectiva următorilor 20 de ani, el crede că se va concentra destul de mult pe activitatea profesională, antrenoratul devenind un hobby, o componentă a timpului liber mai degrabă, ci nu pentru a avea neapărat câștiguri financiare.

„Ashihara-Karate a ajuns să fie parte din personalitatea mea, mai ales că a intrat foarte devreme în dezvoltarea proprie. Poate sună a clișeu, dar pentru mine chiar reprezintă un stil de viață; nu mă văd nepracticând acest stil de arte marțiale, fiind ceva firesc să mă antrenez la un interval destul de scurt de timp. Recomand Ashihara-Karate, deoarece te disciplinează, te face mai stăpân pe tine însuți și-ți sporește încredere în propriile forțe.”

ak masters, ashihara, karate, ashihara karate, ashihara-karate, arte martiale, full contact, full-contact, dincolo de tatami, robert draganoiu, campion, gethika team, lot national, sport, robert drăgănoiu
Foto: Facebook Angel Drăgănoiu

CEA MAI IMPORTANTĂ PERFORMANȚĂ ȘI CEA MAI MARE DEZAMĂGIRE
În activitatea competițională a oricărui practicant se întâlnesc atât performanțe extraordinare, cât și dezamăgiri puternice. Din numeroasele competiții la care Robert a participat, care-i stârnește cele mai frumoase emoții? „Proba de kumite de la campionatul mondial din 2014. Atunci am simțit că am trecut cele mai multe «praguri». A fost un concurs în care am avut șase meciuri, ele decurgând destul de ciudat. În grupă am fost patru sportivi; am câștigat prima luptă, am pierdut-o pe a doua și am reușit să obțin victoria în ultima, astfel trecând în faza următoare. Atunci, în loc să se recurgă la confruntările eliminatorii, s-a format o grupă cu toți semifinaliștii. Pentru a câștiga competiția, era obligatoriu să-i înving pe toți. Dar nu acest lucru a fost cel mai dificil, ci faptul că mă luptam cu fiecare adversar la un interval de două meciuri, având foarte puțin timp de refacere. Mă bucur că m-am motivat și am reușit să obțin titlul; pentru mine acest «mondial» a reprezentat o victorie imensă”, a precizat interlocutorul meu. La antipozi, participarea la campionatul național din 2018 a simțit-o ca nefiind pregătit din punct de vedere fizic și mental, considerând-o un eșec, deși, după cum chiar el spune, „dacă te uiți pe hârtie, rezultatele nu sunt dezastroase: locurile 1 la kata sincron și 2 la kata individual și kumite”.

CA VOLUNTAR MĂ DEZVOLT PRIN DĂRUIRE
În Constanța, Robert era voluntar în cadrul TEAM (Together Everyone Achives More), organizație non-guvernamentală (ONG) care vizează dezvoltarea tinerilor. „Această activitate constituie a treia latură a personalității mele, după educație și sport. Prin ea ofer, pe când prin intermediul celorlalte două «culeg» cât mai multă informație. Asociația are ca principal scop îmbunătățirea inteligenței emoționale a tinerilor și crearea / descoperirea liderilor. În zilele noastre, numeroși copii petrec foarte mult timp pe tablete și telefoane; îi vezi din ce în ce mai puțin jucându-se afară sau fiind implicați în activități de grup. Așadar, prin cursurile noastre, mergem în școli și implementăm diverse jocuri astfel încât aceștia să-și descopere anumite aptitudini ce le vor fi folositoare pe viitor. Ceea ce este specific TEAM constă în faptul că tinerii îi formează pe tineri, adică anumiți «trainer»-i – precum eu însumi – sunt copii instruiți de alți membri ai acestei ONG”, a concluzionat campionul mondial. În București, el se implică în Liga Studenților Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica.

„Îmi plac interviurile pe formatul «Dincolo de tatami», deoarece este interesant să observi drumurile pe care le-au parcurs oameni importanți din Ashihara-Karate, cum au evoluat și care sunt punctele lor de vedere referitor la acest stil de arte marțiale. Așadar, consider că AK MASTERS reprezintă o metodă bună de promovare, atât pe plan intern, cât și extern. Personal, nu mă atrag chestiunile legate de «politică» și nu știu cât ar trebui publicate aspecte legate de disensiunile dintre federații și/sau cluburi, acestea putând rămâne și fi rezolvate în interior.”