ALEXANDER BABIA: ÎMI DORESC SĂ DAU ÎNAPOI TOT CE AM PRIMIT DE LA ASHIHARA-KARATE

Foto: Facebook Alexander Babia

Cvadruplul campion mondial de Ashihara-Karate, Alexander Babia, a fost invitat, recent, la seminarul „Cum să îți atingi obiectivul și să rămâi motivat”, organizat de platforma online HomeTraining.TV (click aici). În cazul în care ați ratat emisiunea, vă prezint în cele ce urmează aspecte interesante din viața competițională a sportivului român, despre începuturile lui, despre rețeta succesului, despre obiectivele pe care le are în perioada imediat următoare, despre sacrificiile ce trebuie făcute pentru atingerea unui scop, despre frică și despre planurile de viitor.

Începutul
Inițial mi-a plăcut doar ideea de a face karate. N-am dorit să particip la competiții, dar încet-încet antrenorul m-a îndrumat, a știut pe ce „butoane” să apese. Am ajuns la primul meu campionat național și am fost făcut KO, abia la cel de-al treilea concurs reușind să scot capul din mulțime. Prima mea competiție câștigată a fost „Europeanul”. Apoi „Naționalul”. Totuși, primul meu obiectiv important a reprezentat locul întâi în cadrul campionatului mondial. Mi se părea un țel atât de mare încât n-am spus nimănui, nici măcar antrenorului, fiind trimis inițial de sensei Dan (n.r. Mătușea) doar ca să văd cum este. Am ajuns acolo, mi-a plăcut ce am găsit și mi-am zis că ar fi foarte interesant să câștig și eu acest campionat, iar trei ani mai târziu am reușit.

Cei mai buni profesori
Eșecurile până la câștigarea primului concurs au fost cei mai buni profesori ai mei. Atunci când câștigi, n-ai ce să înveți; poți doar să te bucuri. Din eșec însă ai foarte multe de învățat: analizezi ce s-a întâmplat, ce a făcut bine concurența, cum a făcut mai bine… Apoi te întorci în sală și trebuie să te bucuri că ai foarte multe lucruri de parcurs. Nu trebuie să-ți pară rău că ai pierdut. Analizezi ce ai greșit și începi să construiești. Odată cu vârsta vine și experiența! Sportivul de 20 de ani nu are experiență, ci foarte multă dorință, pe când cel de peste 30 de ani compensează vivacitatea tinereții cu experiența acumulată de-a lungul timpului. Cu alte cuvinte, există o compensare în sportul pe care-l practic.

Rețeta succesului
Când am început să câștig competiții, n-am considerat că fac sacrificii. Acum realizez că au existat, dar la vremea respectivă nu le percepeam așa. Mă duceam de trei ori pe săptămână la antrenamentele de Ashihara-Karate, făceam două sesiuni de Capoeira (pentru fluiditate și cardio), alergam de trei ori pe săptămână (pentru îmbunătățirea condiției fizice) și mă duceam la sala de fitness de alte trei sau patru ori, plăcându-mi în special CrossFit-ul. Pentru mine aceasta a reprezentat rețeta succesului, deoarece toate s-au „unit”. În general, pregătirea unui concurs începe cu condiționarea fizică generală, se construiește partea aerobă, după care se trece treptat la antrenamentele specifice și lungi, alergări de anduranță și foarte mult sac. Ulterior, antrenamentele devin mai intense (dar mai scurte), cele specifice sporesc ca pondere, iar spre finalul ciclului de pregătire competițională mai mult lucru cu partener. După care, primul meci!
Personal, pentru a mă motiva folosesc muzica, filmulețele, încerc să vizualizez ziua competiției, mă gândesc mult la ce am simțit în trecut, la ce simt acum, îmi analizez antrenamentele și iau din ele tot ce este bun. Motivația vine din interior! Dacă tu îți stabilești limite, poți să ai cei mai buni antrenori din lume, n-o să reușești. În cazul în care ai o dorință puternică și cei mai buni antrenori, atunci cu siguranță vei obține performanța dorită.

Obiectivul
Primul pas spre succes este să-ți stabilești obiectivul. Să fie clar mai degrabă în tine decât în mintea ta. De exemplu, anul acesta, în toamnă, se va organiza campionatul mondial în Kazakhstan, iar pentru mine acesta a devenit obiectivul principal, ceea ce înseamnă că de ieri am început pregătirile. Încet-încet, tot ce voi face va fi pentru îndeplinirea scopului pe care mi l-am propus. Deci, voi alerga mai mult, voi avea grijă de alimentație, voi analiza concurența prin intermediul filmulețelor, îmi voi îmbunătăți tehnica / condiția fizică și voi fi mai atent la toate aspectele implicate în acest proces de pregătire competițională. Sunt conștient că nu pot pierde nopțile, să mai călătoresc la fel ca până acum și multe alte lucruri doar ca să ajung la forma fizică optimă în ziua concursului. Dar tot ce voi face până la campionatul mondial nu voi numi sacrificiu, chiar dacă viața mea personală va fi pe plan secund.

Sacrificiile
Dacă un sportiv stă cinci ore pe zi în sala de antrenament, iar altul talentat doar una la o perioadă de două zile, atunci primul – chiar dacă va înainta mai greu – va ajunge la destinație înaintea celuilalt, iar acestuia din urmă îi va fi dificil să-l doboare dacă-l va avea ca adversar pe primul. Un antrenament pierdut înseamnă două antrenamente sacrificate, pe când o săptămână irosită devine un obstacol greu de depășit în atingerea obiectivului. Dacă lipsești de la antrenamente azi, mâine ș.a.m.d. îți va fi greu și vei intenționa să te lași. Un psihic foarte bun se obține prin rutină, mai exact venind zilnic la sală. De această rutină, sincer, după un timp te saturi de ea, dar dacă o duci la bun sfârșit, atunci rezultatele vor apărea. Trebuie să ieși din zona de confort!

Frica
Înaintea concursului cu o zi trebuie să fii liniștit și împăcat cu tine însuți. Ai eliminat orice sursă de stres din jurul tău. Trebuie cumva să așezi lucrurile în așa fel încât să nu ai grija ratei, a chiriei, a întreținerii, a mâncării, a partenerului de viață etc. Trebuie să eviți certurile și absolut tot ce ar putea să te abată de la drum și să te facă să-ți pierzi concentrarea. Momentele în care mă simt cel mai viu sunt meciurile de karate, deoarece aici nu contează ce a fost înainte sau ce va fi după; trebuie să fii prezent în acel moment trup și suflet. Iar înainte de a păși pe tatami simți teamă, deoarece trăiești cu atâta intensitate acele momente încât nu poți să nu te bucuri de ele. Dacă n-aș simți trac și frică să pierd un campionat, nu m-aș mai înscrie în competiție, deoarece ar însemna că nu mă aflu în locul potrivit. Ar însemna că nu-i acord importanță, iar întregul ritual de până în ziua concursului n-ar avea sens. Dacă îmi doresc să particip și să obțin un loc bun, trebuie să simt că pot pierde. Teama de acest lucru îmi dă o emoție pe care o folosesc să mă motivez pentru a merge înainte.

Viitorul
Peste zece ani mă văd tot practicând. Nu cred că asta se va opri odată ce am început și practicat atâta timp… Îmi place foarte mult Ashihara-Karate! O fac cu multă pasiune și drag. În afară de acest stil de arte marțiale practic și alte sporturi și-mi doresc să le fac, dar cred că la bază va rămâne Ashihara-Karate. Voi continua să predau și poate voi mai concura la un campionat. Tot ce-mi doresc în decursul următorilor zece ani este să dau înapoi tot ce am primit de la acest sport.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *