ACCIDENTĂRILE ȘI METODELE DE RECUPERARE

accidentari, recuperare, ak masters, ashihara
Foto: Pixabay

Un an nou, entuziasm proaspăt, obiective mari, antrenamente de susţinut şi… campionate de câştigat. Un an nou care ne aşteaptă în sala de antrenament să „tragem tare” pentru a ne îmbunătăţi tehnica, perfecţiona stilul şi „ascuţi” psihicul. Ca să „tragi tare” nu reprezintă cine ştie ce fizică cuantică: pui „gi”-ul pe tine, asculţi de instructor şi încerci să nu „furi”. Dar ce facem atunci când lucrurile nu se întâmplă conform planificării?

„O accidentare te poate scoate din circuit o perioadă scurtă de timp sau, precum în cazul meu, 3 ani, și te face să te gândești mai mult unde ai greșit în pregătire. Până la acel moment totul mergea conform planului: mă antrenam, luptam și o luam de la capăt. Însă în momentul în care mi s-a «fisurat» coasta, a trebuit să regândesc totul. Am învățat să mă apăr mai mult, mai ales că – odată aflată vulnerabilitatea de către adversari – acea zonă a fost cea mai atacată. Astfel, a trebuit să-mi dezvolt foarte mult «scutul» de apărare, să lupt cu gardă schimbată și să-mi dezvolt mai mult musculatura specifică”, a afirmat Laurențiu Iliescu, maestru emerit al sportului. Câteva modele de antrenamente de fitness pe care el le propune pentru îmbunătățirea performanței în Ashihara-Karate pot fi citite aici!

Cristian Sima, primul câștigător al competiției Best Online Sabaki Technique (click aici pentru video), a adăugat: „Indiferent de accidentare, dacă faci sport de performanță, perioada de recuperare este foarte dificilă. La început ești frustrat, iar cea mai mare temere constă în faptul că, după ce te vei reface din punct de vedere fizic, nu te vei mai ridica la nivelul de dinainte. Însă încet-încet accepți ceea ce ți se întâmplă și începi să gândești pozitiv, să cauți partea bună în propriul rău. Ai foarte mult timp liber, tinzi să gândești negativ (subconștientul poate «juca» uneori «murdar»), dar dacă reușești să te detașezi, toată perioada de recuperare poate reprezenta o experiență benefică, deoarece înveți să ai răbdare și apreciezi mai mult sportul pe care-l iubești la momentul revenirii în sală. În cazul meu, o perioadă de câteva luni n-am avut permisiunea să fac nicio activitate fizică, alimentația reprezentând modalitatea prin care am reușit să mă mențin în formă”.

Personal, am avut parte de o singură accidentare serioasă, constând într-o ruptură musculară a bicepsului femural, căpătată în timpul Campionatul Mondial NIKO 2014, din Ungaria. În timpul calificărilor la proba de kata echipe am simțit o „ciupitură”, care s-a agravat după execuția din finală (poate fi vizionată aici). Cel mai greu a fost însă în ziua următoare, la proba de kumite, deoarece la „rece” durerea s-a simțit mult mai puternic. Iar eu a trebuit să mă comport ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deoarece riscam ca zona cu probleme să devină ținta adversarilor, așa cum bine preciza anterior Laurențiu. Nu este ușor, mai ales dacă n-ai capacitatea de a asimila durerea și de a afișa concurenței o „poker face”. Cu greu, am trecut de calificări, dar „m-am rupt” în sferturile de finală când am fost „luat de val” și am lovit un uchi momo geri, iar adversarul meu n-a ținut ferm piciorul pe încasare, ci a preluat șocul loviturii. Când revăd filmările de atunci, mă amuz observând cum îmi „fugea” piciorul uneori, nereușind să-l țin bine pe sol. În acele momente luptam pe mai multe fronturi, iar cea ușoară confruntare era cu adversarul. Nu eram pregătit pentru o accidentare serioasă; nici nu experimentasem vreodată așa ceva. De aceea recomand să includeți în rutina voastră antrenamentele altfel decât sunteți obișnuiți: gardă inversă, fără să loviți cu un picior sau braț, să vă apărați excesiv doar o singură zonă a corpului ș.a.m.d. De asemenea, un aspect neglijat, din păcate, de sportivi este cel al recuperării. Ştim să „tragem tare”, să lovim puternic, să îndurăm durerea sau accidentarea, dar cum facem cu recuperarea? Ce strategie (trebuie să) aplicăm pentru a ne reveni după un antrenament intens, dur? Ce soluţii avem pentru a accelera procesul de vindecare a corpului?

Adrian Vlăsceanu ne recomandă, din propria experiență, câteva metode la îndemâna oricui, unele putând fi utilizate imediat după sfârşitul antrenamentului, altele ce ar necesita o aplicare individuală, acasă ori în zone special amenajate. Astfel:
1) Stretching-ul „light” (de relaxare). Stretching-ul nu înseamnă numai mae/yoko keage sau sfoară/şpagat. La sfârşitul unui antrenament, indiferent de intensitatea acestuia, se cuvine a se face un stretching uşor, care să regleze ritmul cardiac şi să relaxeze musculatura. Recomandarea este pentru exerciţii de întindere uşoară, fără prea mult efort, în timpul cărora respiraţia să recapete cadenţă normală.
2) Masajul (individual ori asistat). Individual, atunci când e vorba de un membru și o zonă accesibile. Asistat, când nu se poate ajunge în zona respectivă (de exemplu, spatele). Masajul este cu atât mai indicat în cazul unor accidentări musculare/traumatisme osoase, unde se poate aplica un gel anti-inflamator. Dintre instrumentele ce pot fi utilizate Adrian menţionează băţul şi bila pentru masaj.
3) Rola de spumă (foam roller). Un accesoriu ce n-ar trebui să lipsească din sala de antrenament. Datorită versatilităţii ei, această „unealtă” poate fi folosită atât la încălzire (s-a demonstrat că îmbunătăţeşte vascularizarea muşchiului şi reduce rigiditatea musculară / articulară, pregătindu-te mai bine pentru antrenament), dar şi la „răcire” (după antrenament), putând fi utilizată pentru recuperare, echivalând cu un masaj.

Există o mulţime de oportunităţi, chiar şi pentru cele mai restrictive bugete, care să vă ofere şansa la o bine meritată recuperare şi chiar relaxare: şcoli de masaj care oferă abonamente la preţ redus, centre voluntare de recuperare, etc. Important este ca voi să învăţaţi să vă ascultaţi propriul corp şi să-i oferiţi o binemeritată recuperare din când în când, împreună cu celelalte obiceiuri zilnice: nutriţie şi odihnă potrivite.