STILUL ASHIHARA TREBUIE GÂNDIT GLOBAL, ÎN CONTEXTUL GENERAL AL SPORTULUI

PlayPause
ArrowArrow
Slider

 

Recent, am revenit la sala lui sensei Radu Zincă pentru a onora promisiunea făcută în luna februarie a.c., când am acordat premiul câştigătorului primei ediţii a „Best Online Sabaki Technique”, Cristian Sima (pentru vizualizare video, click aici). De data aceasta am ajuns în comuna 1 Decembrie (judeţul Ilfov) în calitate de instructor sportiv, deşi a trecut mai bine de un an de când am îmbrăcat ultima oară un kimono. Acest lucru a stârnit în interiorul meu emoţie, mai ales că mă aflam după şi mai mult timp în faţa unui grup mixt de sportivi Ashihara-Karate, de toate vârstele, genurile şi gradele. Tocmai de aceea am încercat să realizez un program de antrenament cât mai simplu, clar, omogen şi cuprinzător, astfel încât toată lumea să aibă ceva de învăţat şi să poată utiliza practic pe viitor informaţiile noi dobândite.

Am considerat dintotdeauna încălzirea ca fiind foarte importantă în buna desfăşurare a unui antrenament. Am asistat în decursul anilor la multe metodologii ce tratau superficial acest aspect, însă persoanele cu care am lucrat ştiu că, din punctul meu de vedere, este imperativă, deoarece organismul trebuie pregătit special pentru tipologia antrenamentului şi, de asemenea, pentru evitarea accidentărilor. Încălzirea clasică specifică artelor marţiale, deşi include nişte principii bune („ungerea” articulaţiilor cu lichid sinovial, de exemplu), exclude mult partea activă (elasticitatea musculară). Pe scurt, după câteva mişcări de bază, se trece direct la treabă. Cercetările au demonstrat că includerea elementelor de pliometrie în prima parte a antrenamentului îmbunătăţeşte capacitatea muşchilor de a susţine un efort intens şi optimizează buna funcţionare a organismului în cadrul activităţilor sportive. De aceea, şi în Ashihara-Karate (ca parte componentă a noţiunii generale de „sport”), ar trebui ca antrenorii să cerceteze și să utilizeze mai mult studiile de specialitate tocmai pentru modernizarea tuturor aspectelor constituente. Cred că metodele ancestrale (precum lovirea copacilor cu tibia, statul în pumni, exerciţiile extreme de mobilitate până la limita rupturilor musculare etc.) şi-au dovedit inutilitatea, acesta fiind şi motivul pentru care susţin regândirea întregului sistem de pregătire (New Way of Thinking Ashihara-Karate). Totodată, metodologia de acordare a gradelor este depăşită, deoarece aceasta pune accent pe forţă şi rezistenţă fizică, în detrimentul examinării percepţiilor pe care le au practicanţii atunci când se află în situaţii ipotetice ori aplicabile şi adaptării acestora la împrejurări specifice.

Lucrul cu partener reprezintă cea mai bună metodă de a învăţa majoritatea stilurilor de arte marţiale. Poate imaginaţia nu ajută multe persoane pentru a vizualiza o succesiune de tehnici, însă aspectul concret clarifică toate dilemele. Această problemă o au chiar şi numeroşii spectatori de la competiţiile de kata, când execuţiile în aer nu par nimic mai mult decât nişte mişcări de dans artistic. Societatea se află într-o continuă modificare (a percepţiilor), ceea ce face ca până şi copiii să se adapteze la era vitezei. Creierele lor „prind” din mers informaţia şi sunt orientate către „multitasking”, având drept consecinţă diminuarea răbdării de aprofundare a tuturor tehnicilor şi poziţiilor caracteristice mişcării Ashihara-Karate. Altfel spus, ele devin plictisitoare când nu le înţelegi utilitatea, fiind necesară pentru clarificare experienţa acumulată în decursul anilor. Dar noi le îndesăm în mintea sportivilor încă de la începuturi, deoarece peste trei luni se programează o examinare, iar aceasta le face obligatorii. Este clar o abordare învechită, ceea ce face dificilă atragerea unui număr cât mai mare de doritori de a practica arte marţiale. Cine pune la îndoială cele expuse anterior, îl/o rog să-mi arate o sală de antrenament care este plină la deschiderea unei grupe de începători aşa cum se întâmpla, de exemplu, în perioada anilor 1990. Aşadar, exerciţiile cu partener şi practica specifică fac diferenţă între a-l câştiga sau pierde pe sportiv.

Scopul principal, chiar şi în Ashihara-Karate, este practicarea unui sport (ce contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii individului), ci nu prioritar aspectul competiţional. Pentru aceasta, antrenorii trebuie să perceapă lucrurile la nivel global, nu concret. A gândi în limitele unor „bariere” personale e ca şi cum ai considera că a lua micul dejun înseamnă a bea o ceaşcă de cafea sau a mânca o omletă, când de fapt realitatea oferă o multitudine de opţiuni: ceai, cafea, ouă, panificaţie, cereale, lactate, seminţe, fructe ş.a.m.d. La fel se întâmplă şi în sport! Când vrei să scapi de sedentarism, doreşti să-ţi îmbunătăţeşti calitatea vieţii şi decizi că artele marţiale te-ar ajuta, atunci ai de ales între Shotokan, Kyokushin, Judo, BJJ, Capoeira, Wushu, Enshin, Kickboxing, Qwan Ki Do etc., nu numai Ashihara-Karate. Iar dacă relaţionezi cu posibilităţile generale, atunci „competiţia” este şi mai acerbă, deoarece opţiunile sunt: fitness, gimnastică, fotbal, tenis, rugby, înot, atletism şi chiar o banală alergare în parc, care este (foarte important!) întotdeauna gratuită. Gândind lucrurile în felul prezentat de mine se poate realiza necesitatea readaptării principiilor de funcţionare a Ashihara-Karate astfel încât practicanţii să conştientizeze că fac sport mai mult decât pregătire competiţională. Iar pentru pasionaţi va exista întotdeauna posibilitatea de a-şi măsura capacităţile fizice în cadrul campionatelor naţionale şi internaţionale.

Nu în ultimul rând, orice antrenament trebuie să includă la final exerciţii de stretching, dar nu voi insista pe acest aspect pentru că Adrian Vlăsceanu a atins deja punctele esenţiale în articolul său (click aici).

Mulţumesc clubului Shin Dojo și lui sensei Radu Zincă pentru invitație.

Albumul foto de la sesiunea de antrenament a clubului Shin Dojo poate fi vizualizat aici!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *