POTENȚIALUL MAXIM NU POATE FI ATINS FĂRĂ O RESPIRAȚIE POTRIVITĂ

Foto: Pixabay

Am observat că mulți tineri sportivi întâmpină dificultăți în ceea ce privește susținerea efortului fizic din cauza necoordonării mișcării propriu-zise cu respirația, în special atunci când se impune un ritm sporit de executare a unei mișcări specifice. Sportul implică foarte mulți factori pentru a se putea face în condiții de siguranță și a se obține rezultate optime, iar respirația constituie liantul de legătură dintre coordonare și capacitatea de susținere a efortului. Iar în sportul de performanță, potențialul maxim nu poate fi atins fără o respirație adecvată.

Aspecte anatomice
Respirația este, potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizează schimbul de gaze (absorbirea oxigenului și eliminarea dioxidului de carbon) între organismele vii și mediul înconjurător. Un adult aflat în repaus execută în jur de 16 mișcări respiratorii pe minut, ventilația pulmonară crescând în timpul activităților fizice de până la maximum 20 de ori. Conform Move On Fitness Education, într-un minut, volumul curent de aer inspirat în repaus este de 6 litri, iar în timpul exercițiilor intense poate ajunge chiar la 100-110 litri. Astfel, consumul maxim de oxigen se definește prin nivelul de efort necesar pentru efectuarea unui exercițiu până în momentul apariției oboselii sau a altor simptome. De asemenea, consumul de oxigen depinde de frecvența cardiacă, aceasta fiind în strânsă corelație cu vârsta. La mușchii în repaus ajunge (pe cale sanguină) o cantitate de oxigen suficientă pentru acoperirea consumului energetic. Când mușchii efectuează un travaliu, consumul de oxigen crește. Datorită unor modificări fiziologice ale aparatului cardiovascular (intensificarea activităţii inimii și a ventilației pulmonare), sângele transportă la mușchi o cantitate mai mare de oxigen. Dacă efortul fizic realizat este scurt și intens, sângele nu poate furniza mușchilor decât o mică parte din cantitatea de oxigen necesară. În acest caz, o mare parte a energiei este livrată de reacțiile anaerobe. În cursul acestor reacții se acumulează o cantitate mare de produși de descompunere anaerobă, mușchii primind astfel întreaga cantitate de oxigen utilă pentru funcționarea acestora.

Momentele „zero” ale respirației
În timp ce efectuăm un exercițiu, regula generală este să se inspire înspre momentul de intensitate maximă a efortului și să se expire atunci când ne aflăm în revenire către poziția de bază. Cu alte cuvinte, atunci când faci o genuflexiune, tragi aer progresiv în plămâni întotdeauna la coborâre (deoarece această mișcare nu presupune un efort intens) și-l dai afară întotdeauna la ridicare (când solicitarea musculară este semnificativă). Foarte important în acest peisaj este faptul că întreaga activitate respiratorie în timpul exercițiilor fizice are doua momente „zero”, constând în „blocarea” aerului timp de o fracțiune de secundă atunci când inspiri progresiv până la punctul maxim specific și eliminarea completă din plămâni a acestuia (tot progresiv) până se revine în poziția de start, aici având loc pregătirea organismului pentru o nouă inspirare.
Atunci când faci exerciții fizice (de orice tip), acorzi o atenție sporită și respirației, nu numai tehnicii sau posturii. De exemplu, în cazul alergării de anduranță, ventilația pulmonară presupune o coordonare direct proporțională cu cantitatea efortului depus: dacă mergi, n-ar avea niciun sens să respiri puternic și rapid, la fel cum și dacă alergi în ritm de sprint, n-o să respiri ca și cum ai face o plimbare prin parc; în ambele situații modalitatea de respirare nu va fi folositoare în vederea atingerii obiectivului propus. Din punct de vedere fizic, nu musculatura creează cele mai multe probleme în ceea ce privește atingerea punctului maxim al capacității de alergare, ci deficitul de oxigen care se instalează în propriul organism, iar adaptarea respirației la stilul de alergare poate reprezenta soluția pentru doborârea limitelor. Altfel spus, ceea ce numim oboseală fizică reprezintă de fapt incapacitatea de oxigenare, la nivel corespunzător, a propriului corp în timpul exercițiilor fizice.

Complexitatea respirației în sporturile de contact
Regulile expuse anterior sunt valabile și în cazul sporturilor de contact, implicit și în Ashihara-Karate. Însă cu un singur amendament: momentele „zero” nu mai reprezintă punctele maxime de inspirare și expirare, ci vor fi transformate în momente „zero minus 1”, constând în faptul că aerul va fi tras aproape complet în plămâni și expirat la fel, neajungându-se la nivelele maxime. Totodată, atât inspirarea, cât și expirarea, se vor face mai degrabă rapid, nu progresiv precum în cazul activităților de fitness, de exemplu. Motivul? O confruntare între doi sportivi presupune acțiuni complexe de atac și apărare, care implică multă forță și o succesiune de tehnici executate în viteză. Tocmai de aceea corpurile ambilor sportivi trebuie să fie pregătite atât pentru a încasa o lovitură, cât și pentru a o contraataca, iar o respirație completă ar însemna mai degrabă descoperire și vulnerabilitate, ceea ce ar putea duce foarte ușor la „knockout”.
De asemenea, având în vedere că în sporturile de contact se poate ajunge repede în deficit de oxigen, foarte important e să ai o strategie de luptă și să alternezi momentele de „explozie” cu relaxarea activă. V-ați întrebat vreodată de ce sportivii care se „aruncă” cu lovituri pe adversar în primele secunde ale confruntării obosesc imediat? Tocmai din cauza proastei gestionări a respirației în timpul efortului fizic, ceea ce-i face să ajungă rapid în deficitul de oxigen pe care l-am explicat mai sus. Iar când se atinge acest punct, pur și simplu ești precum oaia între lupi, deoarece deși mintea vrea, corpul nu mai poate. Chiar dacă multă lume consideră că artele marțiale full-contact nu reprezintă decât forță brută, noi – în calitate de sportivi de performanță – știm că, dincolo de aparențe, avem de-a face cu foarte multă inteligență, cu dezvoltarea capacității de analiză a adversarului și cu observarea mai degrabă a punctelor slabe, decât cu o strategie bazată strict pe capacități fizice. Confruntările dintre sportivi de multe ori seamănă precum o partidă de șah.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *