DAN MĂTUȘEA: CAMPIONATUL MONDIAL DIN KAZAKHSTAN, PROVOCARE PENTRU LOTUL NAȚIONAL

ak masters, ashihara, ashihara karate, karate, lot national, mts, ministerul tineretului si sportului, fram, federatia romana de arte martiale, dan matusea, campionat mondial
Foto: Facebook Liviu Tăbăcaru

În perioada 30 martie – 1 aprilie a.c. s-a desfășurat, în Poiana Brașov, un cantonament de pregătire centralizată a lotului național de Ashihara-Karate în vederea participării la Campionatul Mondial NIKO, din Kazakhstan (8-10 noiembrie). Acest stagiu a fost inclus în programul de activități din anul 2018, susținut de Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) prin intermediul Federației Române de Arte Marțiale (FRAM), după cum am relatat aici!

„Această întrunire a lotului național lărgit a avut, în primul rând, un obiectiv informal, atât pentru sportivi, cât și pentru antrenori. Primilor le-au fost aduse la cunoștință, în mod detaliat, obiectivele acestui an competițional, iar – acolo unde a fost cazul – aceștia au intrat în contact cu stafful tehnic și cu colegii experimentați. Totodată, antrenorii au avut ocazia de a analiza componența lotului și nivelul de la care se pornește”, a declarat Dan Mătușea, antrenor al lotului național de Ashihara-Karate.

Pe parcursul celor trei zile de cantonament s-au susținut șase antrenamente, fiecare având specific diferit. Vineri (30 martie) au avut loc două sesiuni de pregătire, una de introducere, cu elemente de bază și kihon, iar a doua de kata, punându-se accent pe lucrul cu partener. Antrenamentele din ziua următoare (31 martie) au fost în număr de trei și s-au axat pe condiția fizică, culminând cu un test pentru ca antrenorii să realizeze nivelul de pregătire individuală a sportivilor. Iar ziua de duminică (1 aprilie) a fost dedicată studiului kata cu și/sau fără partener. „Pot spune că stagiul a fost reușit și mă bucură faptul că a avut o largă participare, fiind prezenți 65 de sportivi (cadeți, juniori și seniori) de la majoritatea cluburilor din țară”, a precizat Dan Mătușea.

Principalul obiectiv al acestui an competițional este reprezentat de Campionatul Mondial NIKO, din Kazakhstan. Având în vedere costurile de participare și deplasare, oficialii români estimează un număr de 35 de delegați din partea României, incluzând – în afară de sportivi – stafful tehnic și echipa de arbitri. „Cred că această competiție internațională va fi cea mai mare provocare de până acum a lotului național, deoarece vine într-un moment nu tocmai prielnic, ținând cont de faptul că generația care a adus cele mai bune rezultate părăsește încet-încet viața competițională. Așadar, România vine cu oameni noi, puțin experimentați, dar – sper – cu mult entuziasm. Orice medalie obținută la acest eveniment poate fi considerată o mare reușită, deoarece totul este într-o continuă modificare, căreia trebuie să-i facem față. Este anul cu cele mai multe schimbări la nivelul lotului național, lucru care cu siguranță se va răsfrânge în rezultate. Totuși, trebuie să folosim învățămintele din trecut pentru a întări noua generație și trebuie să folosim metodele sportivilor ce au făcut performanță de-a lungul timpului. De asemenea, instructorii cluburilor, colegii și susținătorii trebuie să participe la această «coagulare» a noii generații prin suport continuu, condiționat doar de dorința de implicare la toate nivelurile”, a concluzionat Dan Mătușea.

Recent, MTS a publicat sumele repartizate federațiilor sportive naționale în anul 2018 pentru finanțarea programelor sportive de utilitate publică. Astfel, FRAM primește suma totală de 880.000 de lei, în creștere față de 2017, când valoarea a fost de 555.000 de lei.

Din punct de vedere competițional, în perioada următoare vor avea loc competițiile Ashihara Karate Romanian Open (Izvorani, 13-14 aprilie) și campionatele naționale (Brașov, 10-12 mai).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *