STILUL ASHIHARA TREBUIE GÂNDIT GLOBAL, ÎN CONTEXTUL GENERAL AL SPORTULUI

PlayPause
ArrowArrow
Slider

 

Recent, am revenit la sala lui sensei Radu Zincă pentru a onora promisiunea făcută în luna februarie a.c., când am acordat premiul câştigătorului primei ediţii a „Best Online Sabaki Technique”, Cristian Sima (pentru vizualizare video, click aici). De data aceasta am ajuns în comuna 1 Decembrie (judeţul Ilfov) în calitate de instructor sportiv, deşi a trecut mai bine de un an de când am îmbrăcat ultima oară un kimono. Acest lucru a stârnit în interiorul meu emoţie, mai ales că mă aflam după şi mai mult timp în faţa unui grup mixt de sportivi Ashihara-Karate, de toate vârstele, genurile şi gradele. Tocmai de aceea am încercat să realizez un program de antrenament cât mai simplu, clar, omogen şi cuprinzător, astfel încât toată lumea să aibă ceva de învăţat şi să poată utiliza practic pe viitor informaţiile noi dobândite.

Continue Reading

ACCIDENTĂRILE ȘI METODELE DE RECUPERARE

accidentari, recuperare, ak masters, ashihara
Foto: Pixabay

Un an nou, entuziasm proaspăt, obiective mari, antrenamente de susţinut şi… campionate de câştigat. Un an nou care ne aşteaptă în sala de antrenament să „tragem tare” pentru a ne îmbunătăţi tehnica, perfecţiona stilul şi „ascuţi” psihicul. Ca să „tragi tare” nu reprezintă cine ştie ce fizică cuantică: pui „gi”-ul pe tine, asculţi de instructor şi încerci să nu „furi”. Dar ce facem atunci când lucrurile nu se întâmplă conform planificării?

Continue Reading

TOTAL BODY WORKOUT PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA CONDIȚIEI FIZICE

TIPOLOGIE ANTRENAMENT: HIIT (High Intensity Interval Training) și Total Body Workout
DURATĂ: 60 de minute
ECHIPAMENTE: Bandă de alergare și gantere
SCOP: Îmbunătățirea nivelului de fitness prin păstrarea frecvenței cardiace medii la nivelul de 85%, contribuind astfel la sporirea performanțelor sportive
VALORI ENERGETICE: Aproximativ 800 kcal (referință: adult, sex masculin, greutate 65 kg)
FITNESS IMPROVEMENT: 91%; FAT BURN: 9%
FC MAXIMĂ: 185 bpm; FC MEDIE: 159 bpm

Continue Reading

PROGRES PRIN FITNESS ÎN ASHIHARA-KARATE

Competițiile de Ashihara-Karate s-au schimbat, ceea ce a dus la o modificare a metodelor de pregătire. Varianta clasică de antrenament utilizată cu precădere în anii 1990 și 2000, când accentul era pus pe aprofundarea tehnicilor specifice și dezvoltarea condiției fizice prin intermediul unor exerciții cardio de bază, a pierdut teren în detrimentul unei pregătiri moderne, ce presupune condiționare fizică obținută în sălile de fitness și ”sparring” ca o chestiune adăugată. Indiferent de vârsta practicanților, antrenorii și-au adaptat programele, incluzând chiar și în sălile de karate din ce în ce mai multe exerciții care-și au originile în fitness și ”functional training”.

Continue Reading

HIIT PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA PERFORMANȚEI SPORTIVE

TIPOLOGIE ANTRENAMENT: HIIT (High Intensity Interval Training) și Total Body Workout
DURATĂ: 60 de minute
ECHIPAMENT: Bandă de alergare și ganteră
SCOP: Îmbunătățirea nivelului de fitness prin păstrarea frecvenței cardiace medii în intervalul 75% – 85%, contribuind astfel la sporirea performanțelor sportive
VALORI ENERGETICE: 700 – 800 kcal (referință: adult, sex masculin, greutate 65 kg)

Continue Reading